Home Politic PSD mai tine listele la sertar din cauza rezultatului la prealegeri

PSD mai tine listele la sertar din cauza rezultatului la prealegeri

DISTRIBUIŢI

PSD nu a reusit sa se tina de promisiune. Listele pentru alegerile parlamentare pe care sustinea ca le va face publice ieri raman in continuare un mister. Motivul este acela ca liderii formatiunii de guvernamant inca se mai gandesc cum sa faca sa ofere locuri eligibile pentru acele persoane cu influenta care nu au trecut de testul alegerilor interne. Prin urmare, PSD pare ca se confrunta cu rezultatul propriilor masuri de reforma, preliminarele mai mult incurcandu-i pe pesedisti. Pe de alta parte, -neeligibilii- sunt si persoanele cele mai controversate ale partidului de guvernamant, al caror nume este legat de numeroase afaceri dubioase.

-Luni le veti avea pe site-, promitea jurnalistilor in urma cu cateva zile liderul PSD, Adrian Nastase, cu privire la listele pentru alegerile parlamentare. -Cred ca nu a fost foarte clar, listele sunt gata, astazi este sambata, ora 14,00, maine este duminica lasata de la Dumnezeu, de odihna, luni de dimineata le veti gasi pe site-, venea in completare liderul PUR, Dan Voiculescu. Iata ca promisiunile ferme nu au fost decat praf in ochi. Conducerea PSD inca mai incerca ieri sa gaseasca o modalitate de a-i aduce pe pozitii eligibile pe -greii- partidului care nu au trecut testul preliminarelor.


Componenta listelor finale pentru alegerile parlamentare ar trebui sa certifice faptul ca reforma interna promisa cu surle si trambite de liderii partidului s-a produs in sfarsit. Dar numele care figureaza pe liste demonstreaza exact contrariul. Alaturi de cativa tineri, strecurati pe ici pe colo pentru a da bine la electorat, -dinozaurii- PSD au ramas pe aceleasi locuri caldute. In cazul lor, Consiliul de Integritate Morala, forul special creat pentru a scapa de pesedistii patati, nu a avut curajul sa se pronunte.

Tranzactia Stanoiu – Petrom

De pilda, pe liste figureaza consilierul prezidential Rodica Stanoiu, fost ministru al justitiei. Numele sau este legat de tranzactia pe care a facut-o cu Societatea Petrom. Atunci cand era la carma justitiei, Stanoiu a vandut Petrom-ului o casa din Filiasi si terenul aferent pentru suma de 100.000 de dolari, care valorau de fapt 10.000 de dolari. Ea a fost acuzata de coruptie pentru ca de pe aceasta pozitie nu avea voie sa faca afaceri cu statul roman.

Talpes, prietenul pedofilului Treptow

Un alt nume controversat care figureaza inca pe listele PSD apartine fostului consilier prezidential Ioan Talpes, actualmente ministru de stat. In urma cu cateva luni, acesta s-a apucat nici mai mult, nici mai putin decat sa-i ameninte pe parlametarii care l-au intrebat, in cadrul unei intalniri, despre relatia sa cu pedofilul-istoric Kurt Treptow. -Sa va fereasca Dumnezeu sa spun eu pe cati cunosc, ei facand alte practici, si ii vad cu dumneavoastra-, le-a spus Talpes colegilor sai pierzandu-si cumpatul. De altfel, chiar in ziua in care Talpes a fost validat drept ministru de stat, Kurt Treptow a fost scos basma curata de Parchetul General, el fiind cercetat pentru infractiuni deosebit de grave – trafic cu persoane, proxenetism, acte sexuale cu un minor si coruptie sexuala.

Puwak sau integrarea in fondurile PHARE

Cine nu cunoaste -cazul Puwak-? El se afla in topul scandalurilor de coruptie cunoscute de catre romani dupa ce s-a scris ca fiul si sotul lui Hildegard Puwak, fostul ministru al integrarii, au primit finantari de peste 150.000 de euro pentru patru proiecte in cadrul programului -Leonardo da Vinci-. Asa cum era de asteptat, concluzia PNA in acest caz a fost ca -legea nu a fost eludata, iar fondurile au fost cheltuite confrom programului-. Hildegard Puwak a iesit pe loc neeligibil in urma alegerilor preliminare, dar se pare ca partidul a -lucrat- pentru pastrarea sa in parlament.

Cozmanca, chiulangi-sef al Senat

Liderul partidului de guvernamant, Octav Cozmanca, a candidat si el pentru un loc la Senat. Si l-a obtinut. Problema e ca nu se stie daca acesta va calca pe la Senat avand in vedere experienta legislaturii care tocmai se incheie, el fiind botezat de colegi -chiulangi-sef-. Anul trecut, PD a aratat ca Octav Cozmanca a beneficiat, lunar, de 20 milioane lei, el nefigurand in documentele Senatului ca facand parte dintr-o comisie permanenta de specialitate.

Razvan Theodorescu, ministrul mitocan

Ministrul culturii, Razvan Theodorescu, a reusit -performanta- de a cadea, la Iasi, tocmai pe locul sase neeligibil in urma alegerilor prelimnare. La fel ca si in cazul colegilor sai controversati, acesta se pare ca va fi plasat in cele din urma pe o pozitie eligibila. Numele ministrului s-a aflat in ultima luna pe prima pagina a ziarelor, atunci cand i-a facut pe protestatarii de la Montreal -lumpeni-, -pegra-, -ratati-, -nespalati-, -scursuri ale societatii-. Alaturi de injurii, ministrul culturii s-a mai remarcat si prin modul preferential pe care l-a folosit pentru a da bani la edituri.

Solcanu, afaceristul de Iasi

Ion Solcanu, considerat a fi baronul Iesilor, este nimeni altul decat autorul unor afaceri imobiliare despre care presa a relatat in nenumarate randuri. Cu toate ca a fost acuzat de faptul ca a format o adevarata retea economico-financiara in judetul din nordul Moldovei, Solcanu si-a pastrat locul pe listele parlamentare.

Mihai Darie, fostul securist

Acestea nu sunt singurele personaje controversate pe care partidul de guvernamant tine mortis sa le puna pe liste. Este cazul lui Mihai Darie, ex-membru al PD, de care nu se mai dezlipeste eticheta de fost cadru al Securitatii. De asemenea, numele lui Doru Ioan Taracila, un alt eligibil, este strans legat de firma Argirom, suspectata in 1995 pentru incheierea unor contracte de livrare de armament si petrol in spatiul fostei Iugoslavii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.