
Social-democrații lui Ponta s-au cam săturat de aerele de agitator-șef din PNL pe care și le arogă de ceva vreme Sorin Roșca Stănescu și au decis să îi pună botniță pentru a calma spiritele. După ieșirile de marți și miercuri ale sale în cazul comisiei de anchetă a situației fostului judecător de la CEDO, Corneliu Bârsan, mai-marii PSD au ieșit ieri în față cu amenințări clare. Liderul senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a declarat că "PSD nu mai are niciun fel de dispoziție de a trece cu vederea" ieșirile senatorului liberal Sorin Roșca Stănescu, al arătând că "lucrurile degenerează" și că PNL trebuie să ia o decizie. Ilie Sârbu a amintit, la RFI, că la nivelul USL s-a luat în urmă cu câteva luni o decizie conform căreia "dacă unul dintre membri devine critic la adresa Uniunii, dacă creează prejudicii de imagine, automat va fi exclus". "Nimeni nu s-a agățat foarte tare de ea, ca la orice declarație, la orice ieșire publică să avem o reacție, dar acum lucrurile degenerează, adică zi de zi se creează o situație de conflict din partea aceluiași om, o dată pe legi, o dată pe comisii. O dată își dă demisia din comisie, după ce-și dă seama că a creat comisia, că ea poate să lucreze, după aia spune «nu mai vrem să lucrăm, plecăm, n-avem nevoie de poziția domnului Bârsan, nici de poziția comisiei juridice, ne dăm demisia și plecăm». Deci se întrevede, aș putea spune chiar că se vede cu ochiul liber că cineva creează mereu-mereu conflicte la adresa premierului, la adresa noastră, a liderului de grup, a tuturor, a partidului în ansamblu, a PSD-ului, care e acuzat mereu, ați văzut, că are caii la căruță, că de-acuma face, îi dă sfaturi și lui Crin Antonescu ce ar trebui să facă", a susținut Sârbu, potrivit sursei citate. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară că, la finalul ședinței USL, că în cadrul Uniunii există "o problemă seriosă" care îl privește pe senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu, care ar fi dus o campanie împotriva PSD și are "o agendă proprie". O referire expresă la conflictul pe care SRS îl poartă cu SRI, instituție pe care a atacat-o constant în ultimii ani și care a jucat un rol important în procesul său acolo unde a fost acuzat de utilizarea informației privilegiate și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.
Crin șovăielnic
Deși nu este de acord cu situația la care s-a ajuns, Crin Antonescu a avut inițial o poziție șovăielnică în cadrul meciului Ponta-SRS. El a declarat miercuri seara, la finalul ședinței USL, că nu apreciază că în cazul senatorului PNL Sorin Roșca Stănescu există elementele pentru care să fie acuzat de ducerea unei campanii împotriva PSD sau a lui Victor Ponta, menționând însă că a avut afirmații excesive. După intervenția de ieri de la RFI a lui Ilie Sârbu, liderul liberalilor și-a schimbat retorică și a afirmat că PNL dezavuează aprecierile făcute de senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu la adresa PSD sau a liderul social-democrat, el arătând că oricine mai încalcă atât de clar protocolul USL va trebuie să se despartă de partidul din care face parte și de USL. "Dezavuăm unele aprecieri, unele făcute de Sorin Roșca Stănescu, la adresa PSD sau a lui Victor Ponta, acuzații referitoare la forme de colaborare, control cu serviciile secrete, șantajabilitate, astfel de afirmații sau procese de intenții care nu-și au locul.(…) În felul acesta nu se poate colabora, nu se poate păstra încrederea. Așadar, cu alte cuvinte, în chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă atât de clar articolul respectiv (din protocolul USL care interzice atacurile publice între colegii de alianță, n.r.) va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau de USL", a spus Antonescu, după ședința BPN al PNL. Antonescu a arătat că liberalii vor fi foarte atenți la respectarea prevederilor din protocolul USL care interzic atacurile între colegi de coaliție și îl vor aplica fără ezitare. Articolul 1.1.4. din protocolul USL invocat de Victor Ponta prevede: "Conflictele publice între membrii partidelor, precum și atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianță nu sunt permise".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















