Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, vrea ca parlamentarii formaţiunii să voteze cu mana ridicată viitoarea moţiune de cenzură iniţiată de PSD. Potrivit lui Corlăţean, gestul va fi o dovadă de transparenţă a PSD, necesară pentru a stabili poziţia partidului faţă de Guvernul PNL-UDMR.
-Din punctul nostru de vedere nu există ambiguităţi cu privire la poziţia PSD. Moţiunea va fi votată de toţi parlamentarii PSD care vor fi prezenţi în sală. Dacă regulamentul nu va permite acest lucru, noi cei din PSD vom vota, chiar şi cu bile, la vedere-, a promis secretarul general al PSD, în încercarea de a se delimita de celelalte formaţiuni care ar putea susţine Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu în timpul dezbaterilor la moţiunea de cenzură. Corlăţean a încercat să arunce pisica în curtea PD sau PRM, pe care le-a acuzat că ar putea vota împotriva moţiunii, deşi, la nivel declarativ, cele două formaţiuni indică o colaborare PSD-PNL.
Secretarul general al PSD a mai făcut o încercare de a-şi delimita partidul de -jocurile politice- din teritoriu, intensificate odată cu apropierea alegerilor pentru Parlamentul European. În aceeaşi abordare menită să indice transparenţa acţiunilor social-democraţilor, Corlăţean le-a cerut prefecţilor să nu se implice în politică. -Jocurile politice pe care le-ar face, fie vizibil, fie pe dedesubt, o spun foarte clar, nu sunt acceptabile-, a declarat Corlăţean. Acesta a făcut referire la prefecţii care, potrivit legii, sunt apolitici, dar care au rămas fideli partidelor care i-au propus în funcţii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















