
În săptămâna ce a trecut, PSD-ul lui Ponta, Năstase și Iliescu a dat mai multe semnale cum că ar vrea să curteze „fecioara maghiară“, pe numele ei adevărat UDMR, pentru a o lua de soție în marea familie socialisto-liberală. Numai că PSD-ul are mai mulți pețitori care vorbesc „bilingv“ când vine vorba de mesaje de dragoste pentru UDMR. Așa s-a întâmplat și sâmbătă, la Târgu Mureș, unde șeful de fațadă Victor Ponta a ținut o cuvântare alături de colegul Mircea Dușa, un român din Secuime care să-i facă intrarea și să-i ofere legimititate. Numai că, în loc să ofere un mesaj politic coerent pentru a atrage de partea USL această asociație culturală, cei doi „roșiatici“ și-au dat cu stângul în dreptul în bunul spirit al Uniunii Social-Liberale. Primul care a luat cuvântul a fost liderul deputaților PSD, Mircea Dușa, care a spus că formațiunea din care face parte ar putea susține proiectul de lege privind statutul minorităților, „dar fără crearea de organisme paralele, care sunt neconstituționale“. El a adăugat că maghiarii au multe dorințe justificate, dar depinde foarte mult înfăptuirea lor de cine guvernează, sugerând că PDL ar fi o piedică pentru atingerea acestui deziderat. „Legat de legea minorităților, aceasta se află de mult în Parlament. În principiu, eu, care cunosc foarte bine situația din această zonă, nu am nimic împotrivă ca anumite drepturi pe care minoritățile din România – și în primul rând minoritatea maghiară – le-au obținut în cei 20 de ani să fie cuprinse într-o lege. Cred că nici nu sunt probleme deosebite legate de acest aspect, nici în proiectul acesta de lege“, a declarat Dușa, citat de Mediafax.
Ponta „negociatorul“
Deși nutrește gânduri de împerechere politică și cu UDMR, pețitorul Ponta a încercat, în cadrul aceluiași eveniment, să pară mai rezervat decât colegul Dușa în ceea ce privește sprijinul PSD pentru legea minorităților. Întrebat la rândul său despre eventualitatea sprijinirii de către PSD a proiectului de lege privind statutul minorităților naționale, promovat de UDMR, Ponta a răspuns că nu crede că aceasta ar putea fi un punct de discuții sau de „târguieli“, cu atât mai mult cu cât el nu se pricepe la „târguieli“ și crede că nici Marko Bela. „Deci orice parlamentar și orice cetățean al acestei țări care vrea binele României trebuie să ne ajute să schimbăm Guvernul Boc. Restul nu cred că o să negociem sau să dea cineva ceva mai mult. Legea minorităților nu cred că e punct de discuții, cred că punctul de discuții esențial cu toată lumea este cum scoatem România din criza actuală. Cred că acela e punctul comun și acolo n-avem ce să negociem cu nimeni“, a conchis Ponta. De asemenea, acesta a afirmat că țara nu poate fi salvată de miniștrii cu „liceul la seral“, gândind probabil că lucrul acesta este mai grav decât repetenția anilor universitari a colegului său fost profesor, Crin Antonescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















