Home Politic Purtător de cuvânt la Guvern, numit după două luni

Purtător de cuvânt la Guvern, numit după două luni

DISTRIBUIŢI

Guvernul României are în sfârșit purtător de cuvânt! Ziarista Ioana Muntean, de la PRO TV, a fost numită ieri oficial în această funcție, vacantă încă de la încetarea mandatului fostului executiv. Licențiată în psihologie și științele educației, apoi fostă corespondentă pe Departamentul Politic și ulterior prezentatoare, Ioana Muntean provine din Cluj-Napoca, la fel ca și premierul Emil Boc și ca mulți dintre membrii aparatului de lucru al acestuia. Înainte de numirea acesteia, numele eurodeputatului Rareș Niculescu fusese vehiculat pentru ocuparea poziției de purtător de cuvânt.  El a fost însă nevoit să renunțe după ce presa l-a acuzat că s-a îmbătat, a participat la un scandal într-un bar și chiar că ar fi lovit o femeie peste față în cursul acestei altercații.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.