Home Politic Radu Timofte, chemat sa dea raportul

Radu Timofte, chemat sa dea raportul

DISTRIBUIŢI

Parlamentarii din Comisia SRI au decis ieri sa-l cheme pe directorul serviciului la raport. Intalnirea ar urma sa aiba loc saptamana viitoare, cand s-ar putea discuta si rapoartele de activitate ale SRI.

Proaspat validati de plenul celor doua Camere ale forului legislativ, membrii Comisiei parlamentare de exercitare a controlului asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii s-au reunit ieri intr-o prima sedinta. Ei au stabilit ca, saptamana viitoare, sa-l cheme pe directorul serviciului, Radu Timofte, pentru a se cunoaste mai bine, desi multi dintre actualii membri ai comisiei au facut parte din acest for si in legislaturile trecute. Discutiile vor avea loc in contextul in care rapoartele de activitate ale serviciului, vechi de doi ani, au fost scoase la lumina si distribuite deputatilor si senatorilor, impreuna cu coraportul intocmit de fosta comisie parlamentara. De altfel, in cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor s-a convenit ca presedintele Adrian Nastase sa aiba o intalnire cu omologul sau de la Senat, Nicolae Vacaroiu, pentru a stabili data la care va fi convocat plenul reunit, astfel incat parlamentarii sa dezbata rapoartele de activitate pe 2002 si 2003. Membrii Comisiei SRI au mai decis constituirea celor trei subcomisii care se vor ocupa de verificarea legalitatii actiunilor informativ-operative ale serviciului, cercetarea cazurilor de interceptari telefonice si modul in care au fost respectate sau nu drepturile si libertatile cetatenesti, precum si de verificarea modului in care SRI a gestionat banii alocati de la bugetul de stat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.