Relatiile de afaceri ale consilierilor cu Primaria
Din cei 65 consilieri municipali ai Consiliului General, 38 figureaza la Registrul Comertului ca fiind asociati/actionari la diferite societati comerciale.
Printre consilierii ale caror firme au lucrat cu Primaria sau cu intreprinderi subordonate acesteia, pot fi exemplificate urmatoarele persoane (situatia se refera la anul 2001):
– Domnul consilier PRM Forascu Vasile, actionar la SC COTROCENI SA, societate care a incheiat un contract de chirie spatiu cu RATB, in suma de 200 mil. lei;
– Domnul consilier Nastea Ioan, reprezentant al Partidului Pensionarilor, asociat la SC DAL COM SRL, societatea incheind un contract cu Administratia de Agrement si Lacuri, in valoare de 25 mii USD/an.
– Domnul consilier PNL Berevoianu Costin, director dezvoltare la Vivendi Water (Compagnie d*Exploitation des Services d*Eau Romania SRL), detinatoare a 83,6% din actiunile SC Apa Nova Bucuresti SA, societate care asigura serviciul de apa-canal in Bucuresti.
– Domnul consilier PSD Busca Florin, asociat si presedinte al SC VIVA ROMANIA SRL, societate care a livrat motorina la RATB in valoare de 18,2 mld. lei;
– Domnul consilier PSD Pepenica Ionel, vicepresedinte – director general la SC LUXTEN LIGHTING SA, societate careia i s-a delegat serviciul de iluminat public in Bucuresti, cu o valoare a contractului de 12,1 mil. USD/an, fiind, de asemenea, membru in AGA la SC APA NOVA SA;
– Domnul consilier PSD (ales pe listele APR) Erbasu Mihai, presedintele SC ERBASU SA, societate care a contractat cu RADET lucrari de 33 mld. lei;
– Domnii consilieri PSD Giugula Doru si Stelica Barna sunt membri in Consiliul de Administratie al SC APA NOVA SA;
– fiul domnului consilier PSD Popescu Cornel este asociat la SC PONI CON SRL, societate care a contractat lucrari de covoare asfaltice in valoare de 6,1 mld. lei;
– Domnul consilier PD Ionescu Silvian, demisionat din aceasta functie la data de 08.10.2001, este asociat la firmele: SC FIREPRO ROMANIA SRL si SSI IMPORT EXPORT SRL.
SC FIREPRO ROMANIA SRL a contractat cu Administratia Strazilor lucrari de drumuri, in valoare de 31,03 mld. lei si a livrat la RATB vata amortizanta pentru sina de tramvai in valoare de 1,8 mld. lei.
SC SSI IMPORT EXPORT SRL a livrat la RATB lichid spuma pentru prevenirea incendiilor, in suma de 154 mil. lei si a avut relatii comerciale in valoare de 458 mil. lei, reprezentand achizitii materiale, la RADET
– Domnul consilier PD Cazacu Danut, demisionat din aceasta functie la data de 08.10.2001, actionar la SC RALEXIM SA, societate care a contractat cu Administratia Strazilor -lucrari de drumuri- in valoare de 63,3 mld. lei;
– Domnul consilier PD Toma Gabriel, asociat la SC EXPRO T & T SRL, societate care a contractat lucrari de proiectare cu Administratia Strazilor in valoare de 0,6 mld. lei si cu RADET in valoare de 1,3 mld. lei;
Verificarea activitatilor unor consilieri generali
– Domnul consilier PD Silvian Ionescu, in prezent demisionat, este actionar/asociat la patru societati comerciale, si anume: PROMODEX, FIREPRO ROMANIA SRL, SSI IMPORT EXPORT SRL si CORA EDIL SA. La aceasta din urma este asociat cu domnul deputat PD Negoita Liviu, impruena cu alti trei cetateni turci.
– Firma FIREPRO ROMANIA SRL, avand sediul intr-un apartament de bloc, a contractat cu Administratia Strazilor lucrari in suma de 31 mld. lei, prin licitatie sau prin procedura cererii de oferte. Lucrarile contractate au fost ulterior date in subantrepriza altor firme pentru suma de 20 mld. lei, diferenta ramanand ca venit in favoarea firmei domnului consilier.
– Alte venituri incasate de firma FIREPRO ROMANIA SRL provin de la SC KOBA CONSTRUCT SRL, societate care a executat pentru Administratia Strazilor lucrari de deszapezire in valoare de 5,2 mld. lei. Aparent fara legatura cu aceasta, SC KOBA CONSTRUCT SRL vireaza in fiecare luna cate 100 mil. lei (in total 700 mil. lei, pana in prezent) catre SC FIREPRO ROMANIA SRL, sub forma de -consultanta de specialitate pentru dezvoltare proiecte de afaceri-.
– -Geogrilele-, materiale folosite la lucrarile de asfaltare si la reparatiile cailor de rulare, reprezinta obiectul unei alte afaceri. Geogrilele sunt importate de firma SSI IMPORT EXPORT SRL la pretul de 46 mii lei/mp. Aceste materiale sunt vandute catre FIREPRO ROMANIA SRL, condusa de sotia domnului consilier, la pretul de 61 mii lei/mp si revandute la RATB cu 73 mii lei/mp. La 947 mil. lei investitii in afacerea cu geogrile, se realizeaza un profit total de 572 mil lei.
In total, firmele domnului Silvian Ionescu au contractat lucrari de circa 33 mld. lei.
– Domnul consilier PD Cazacu Danut, in prezent demisionat din aceasta calitate, este asociat/actionar sau administrator la doua societati: DACON SRL si RALEXIM SA.
Firma RALEXIM SA este specializata pe lucrari de drumuri (covocre asfaltice si reparatii). Cea mai mare parte din veniturile realizate de aceasta societate au provenit din relatiile cu Administratia Strazilor, subordonata Primariei. Lucrarile au fost preluate prin licitatie sau prin atribuire directa.
In total, societatea domnului Cazacu Danut a contractat lucrari de 63 mld. lei.
– Domnul consilier PSD Florian Bucsa este asociat/actionar la firmele VIVA ROMANIA SA, VIVA ROM 1999 SRL, CERIZ COMERCIAL SRL. La ultima societate apare ca asociat si domnul Harbuz Liviu – consilier PSD la CGMB. Din verificarile efectuate, a reiesit ca firma VIVA ROMANIA SA a aprovizionat RATB, pe baza de Nota de comanda, prin selectie de oferte,cu o cantitate de 1.263 tone motorina, valoarea tranzactiei fiind de 18,2 mld. lei.
Domnul consilier PSD Cornel Popescu, consilier PSD, se implica in sprijinirea firmei PONI CON SRL (ce a contractat in anul 2001, lucrari de covoare asfaltice, in valoare de 6,1 mld. lei si de 351,9 mil. lei plombe asfaltice), la care este unic asociat fiul sau.
Directorii primarului
Echipa de conducere (circa 60 directori generali, directori si adjuncti), formata la Primaria Municipiului Bucuresti dupa alegerile locale din anul 2000, are o pronuntata tenta de partid, daca ne referim la directorii nou-adusi (cu totii membri ai Partidului Democrat), sau o moralitate contestabila, daca ne referim la o parte din directorii vechi, reconfirmati pe posturi.
O parte din directorii mai vechi, reconfirmati pe posturi, au fost sau sunt cercetati penal, dupa cum urmeaza:
– domnul Chirila Vasile, director al Directiei de Administratie Publica:
– condamnat doi ani inchisoare conform articolului 289 CP (fals intelectual), gratiat prin Decretul 85/1986;
– condamnat opt ani inchisoare conform articolului 223,?èalin. 2, 41/2 CP, Sentinta Penala 1.069/17.07.1986 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, amnistiat prin Decretul 11/1988;
– domnul Nistor George, director general la Cabinetul Primarului General:
– urmarit penal, in dosarul nr. 101115/2000, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, fals si uz de fals;
– cercetat, in faza actelor premergatoare, in dosarul numarul 100898/2000, la sesizarea Curtii de Conturi, pentru fapte privind transferul ilegal al unui numar de 14 apartamente;
– domnul Paraschiv Mircea, director la Directia Financiar-Contabilitate:
– urmarit penal in dosarul nr. 100533/2000 pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu.
In conducerea compartimentelor functionale ale Primariei Generale au fost mentinuti cativa dintre vechii directori.
Este vorba de:
– Domnul Radu Dinulescu, director general la Directia Generala Juridic, Contencios, Legislatie, a carei functionare necorespunzatoare a facut ca numeroase procese aflate pe rolul instantelor de judecata sa fie pierdute de catre Primaria Municipiului Bucuresti, prin neprezentarea, netimbrarea sau insuficienta timbrare, neapelarea sau nerecurarea hotararilor instantelor de judecata, depunerea pretentiilor in instanta dupa prescrierea cauzei s.a.
Exemplificam cele de mai sus cu cazul recent privind Dosarul nr. 5.400/2000, prin care mai multi reclamanti au solicitat restituirea contravalorii unui teren, situat pe fosta strada Intrarea Livada cu Duzi nr. 16-21, sector 4, in valoare de 28,9 mld. lei din partea Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Cu toate ca instanta a amanat pronuntarea de trei ori, Directia Generala Juridic, Contencios, Legislatie nu s-a prezentat in instanta si nu a depus nici un fel de concluzii scrise. Mai mult, hotararea instantei a ramas definitiva si irevocabila incepand cu data de 5.03.2001 prin neapelare, Primaria Municipiului Bucuresti urmand sa achite circa 30 mld. lei.
Pentru unele dintre faptele sale, impotriva domnului Dinulescu Radu s-a dispus inceperea urmaririi penale in doua cauze:
– pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, intrucat nu a exercitat caile de atac impotriva unei sentinte civile privind atribuirea unui spatiu comercial din str. Ion Campineanu nr. 24;
– pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu, constand in faptul ca a avizat retrocedarea unui imobil din Str. Aviatorilor nr. 5, sector 1, catre o persoana neindreptatita.
– Domnul Adrian Bold, director general al Directiei Generale de Urbanism si Amenajarea Teritoriului.
In vederea obtinerii avizului favorabil pentru Autorizatie de Constructie, este nevoie de semnatura domnului Adrian Bold.
In numeroase cazuri, lucrarile de construire au fost avizate pe baza proiectului realizat de catre o anumita firma, respectiv SC CRAFT STUDIO SRL sau SC TECHNO DESIGN SRL, apartinand doamnei Maria Elena Bucur, fosta sotie a acestuia. Pentru aceste proiecte se platesc onorarii substantiale.
Pe timpul desfasurarii verificarilor, domnii Radu Dinulescu si Bold Adrian au obstructionat permanent activitatea echipei de control, impiedicand-o, prin diferite procedee, sa intre in posesia documentelor solicitate.
– Domnul Bogdan Sosoaca, director general al Directiei Generale de Investitii si Achizitii Publice, se ocupa de incheierea si derularea contractelor de concesionare a terenurilor. Verificarile echipei de control la aceasta directie au stabilit ca: la nivelul Primariei Municipiului Bucuresti nu exista o evidenta precisa privind terenurile aflate in proprietate publica; in cazul unor concesiuni, nu se regaseste avizul Prefecturii Municipiului Bucuresti privind revendicarile; nu se respecta, in toate cazurile, prevederile legale privind anuntul publicitar; nu au fost intocmite si anexate la dosarul concesiunii studiul de oportunitate ce trebuia intocmit de Primarie si, in unele cazuri de concesiune, nu au fost depuse documentele care sa ateste bonitatea ofertantului.
Nastase monitorizeaza consecventa in declaratii a lui Basescu
Domnul Traian Basescu – primar general, in calitate de ordonator principal de credite, creeaza probleme grave in activitatea unor regii din subordinea Primariei.
Prin Adresa nr. 55/3.626/2001, directorul general al RATB solicita sprijinul Guvernului intrucat -prin blocajul platilor, activitatea curenta a regiei este grav afectata, neputandu-se asigura piesele de schimb legate de siguranta circulatiei-.
Consecintele neasigurarii surselor financiare au determinat neexecutarea lucrarilor de intretinere a cailor de rulare, au produs deraieri de tramvaie, cu blocaje de circulatie, precum si doua inceputuri de incendii la tramvaie, ca urmare a uzurii avansate a cablurilor de cupru.
Directorul general al RATB apreciaza ca ?è-daca blocarea eliberarii fondurilor se mentine, vom fi obligati sa reducem drastic parcul de vehicule in circulatie, cu consecintele sociale si economice aferente-.
Domnul Traian Basescu a afirmat public ca va -face cunoscuta o lista cu nume ilustre din Consiliul General al Municipiului Bucuresti si din clientela politica care a furat banul contribuabilului-.
Fata de cele de mai sus, in timpul verificarilor la Primaria Municipiului Bucuresti, Corpul de Control al Primului Ministru a adresat acestuia o solicitare scrisa pentru a comunica -orice date sau informatii pe care le detine privind consilierii din Consiliul General, salariatii cu functii de conducere din Primarie sau alte persoane publice care, in raport cu institutia pe care o conduce sau regiile subordonate, au incalcat prevederile legale ori au intreprins actiuni incompatibile cu functia publica detinuta-.
Contrar afirmatiilor mentionate, domnul Traian Basescu, primar general, nu a nominalizat nici un caz concret si nu a raspuns solicitarilor Corpului de Control.
Adrese, cu un continut asemanator celei adresate primarului general, au fost transmise si viceprimarilor, directorilor de regii din subordinea primariilor, precum si sefilor de comisii din Consiliul General al Primariei Municipiului Bucuresti.
Acestia fie nu au raspuns, fie au aratat ca nu au cunostinta despre asemenea situatii (de exemplu: adresa domnului Valentin Teodorescu – director general la Administratia Strazilor).
– Afirmatia domnului Traian Basescu, primar general al Municipiului Bucuresti, potrivit careia a dispus anularea a 20 contracte economice si sistarea altor 22, aflate in derulare, in care sunt implicate RADET, RATB si Administratia Strazilor, nu se confirma.
Prin adrese scrise, conducerile Directiei Generale Juridic, Contencios si Legislatie din Primaria Municipiului Bucuresti, ale RADET si RATB au comunicat Corpului de Control ca nu au cunostinta si nu au primit nici o instiintare de la Primaria Municipiului Bucuresti sau de la domnul Traian Basescu, referitor la anularea sau suspendarea unor contracte in derulare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















