
Raportul CE care va fi publicat în februarie ar putea fi nefavorabil aderării României și Bulgariei la Schengen, afirmă surse diplomatice de la Copenhaga, sugerând că documentul ar putea fi critic la adresa Sofiei, informează AFP. />România și Bulgaria întâmpină opoziția Olandei în demersul pentru admiterea în Schengen, Guvernul olandez solicitând progrese în combaterea corupției și garanții că frontierele vor fi sigure.
Comisia Europeană va publica în februarie un raport despre progresele înregistrate de cele două țări. Conform surselor europene, raportul va fi nefavorabil Bulgariei, situație care ar afecta șansele celor două state de a adera la Schengen.
Problema aderării la Schengen nu a fost abordată la nivel oficial în timpul reuniunii informale a miniștrilor de Interne din statele UE, desfășurată la Copenhaga, dar problemele legate de raport au fost dezvăluite cu această ocazie.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















