
Rezultatele dezastruoase obținute de elevi la examenul de bacalaureat 2011 nu este decât mizeria ascunsă sub preș de 20 de ani, care poartă indubitabil amprenta a trei factori importanți din toată această ecuație: stat-profesori-elevi. Fiecare dintre cele trei părți a încercat mereu să arunce vina una asupra celeilalte, într-un cerc vicios care, în sfârșit, s-a deschis lăsând cu gura căscată toată România. Imediat, momentul a fost exploatat politic în special de opoziția care uită că în acești 20 de ani cei mai mulți miniștri au fost în special de la PSD, sub toate denumirile lui. Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că tot ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat reprezintă o terapie de șoc „stupidă, nedreaptă și greșită“, el apreciind că autoritățile au făcut „tot ce se putea mai rău“ în educație.
Poante demisionare
Potrivit liderului PSD, Victor Ponta, ceea ce s-a întâmplat la examenul de bacalaureat reprezintă o terapie de șoc „stupidă, nedreaptă și greșită“.
„Ai tăiat totul din educație, ți-ai bătut joc de profesori, ai închis școli, ai făcut tot ce se putea mai rău și acum te miri că nu ai rezultate bune. Nu poți să te răzbuni pe jumătate din copiii, din tinerii care participă la un examen doar ca să arăți tu că a avut dreptate Traian Băsescu când a zis că școala scoate tâmpiți. Mie mi se pare absurd modul ăsta de a pune problema, n-o să rezolvăm nimic bun în acest fel“, a spus Ponta, făcând abstracție de faptul că rectorul Politehnicii, Cati Andronescu, ajunsese să fie garantat de un semianalfabet, respectiv Marean Vanghelie. Sau că în timp ce învățământul preuniversitar era în moarte clinică, „Abramburica“ Andronescu se zbătea pentru milioane de euro puse în joc, făcând o serie de manevre legislative pentru ca absolvenții de liceu de la universitățile particulare să meargă la cele de stat, acolo unde taxele erau mult mai mari. O politică nefirească, în condițiile în care toate statele civilizate au cel mai bun învățământ superior în mediul privat, măsură care nu va stopa „fabricile de diplome din România“, ci era menită a îmbogăți conturile ei de la Politehnică și ale celorlalți rectori supuși PSD-ului.
Dezastru colectiv
Reamintim că unul din doi elevi a promovat bacalaureatul în acest an, multe licee din țară au avut promovabilitate zero, iar în majoritatea județelor, procentul celor care au promovat este mult mai mic față de anul trecut. Rezultatele indică cel mai slab bacalaureat din ultimii 20 de ani. Deși în urmă cu câțiva ani toate partidele parlamentare semnau Pactul pentru Educație, Ponta a spus ieri că după demisia lui Daniel Funeriu, USL va participa și va sprijini numirea unui ministru competent, pregătit, capabil de viziune pe termen mediu și lung, refuzând o invitație la dialog pe aceste cifre dezastruoase făcute de ministrul Funeriu. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a afirmat ieri că „liderii socialiști“ încearcă, iluzoriu, să câștige capital politic din emoțiile celor care nu au reușit la bacalaureat, deși uită că elevii aceștia sunt produsul unui sistem de învățământ „forjat de Marga și Andronescu“, omițând totuși să-l menționeze pe fostul ministru al educației din partea PDL, Mihail Hârdău, care a pus și el umărul la acest dezastru colectiv.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















