
Tronul „dictatorului” Crin începe să se clatine serios în PNL după ce acesta și-a ieșit vineri din minți și a decapitat conducerea filialei sector 1 din București în frunte cu Andrei Chiliman, un veteran liberal nealiniat ideilor lui Antonescu. Totul de dragul banilor lui Gigi Becali. Apucăturile sale staliniste și dorința sa de a conduce formațiunea cu mână de fier nu mai sunt tolerate nici în București, dar nici în țară, acolo unde mai multe filiale locale se alătură rebeliunii împotriva lui Antonescu. Cel mai recent caz este cel al primarului liberal băimărean Cătălin Cherecheș, ales în această vară cu un scor covârșitor cu 86%. După recentele acțiuni dictatoriale ale lui Crin în interiorul PNL, tânărul primar de la Baia Mare a decis să dea un semnal puternic de revoltă tocmai din nord-vest țării. Rebeliunea lui Cherecheș vine pe fondul unor nemulțumiri din teritoriu deoarece în aceste zone le-au fost impuși candidați de la centru, și nu oameni care au muncit în filialele județene ale PNL. Mai precis, tot soiul de becali, bogdani, ilieșii, nistori sau „ciorbe”. Oamenii fără valențe politice care nu au nici un merit în PNL, ci doar bani, relații și cumetrii sau interese obscure. Astfel, tânărul primar de la Baia Mare a ieșit ieri la atac și i-a spus pe față lui Crin că-l trimite la plimbare cu tot cu candidații săi care și-au cumpărat, lichid sau prin slugărnicii, sinecurile parlamentare. Acesta a precizat că este dezamăgit de propunerile USL pentru Maramureș. În acest context, Cherecheș i-a înștiințat pe băimărenii cu drept de vot că nu va garanta pentru pentru o serie de indivizi dubioși care nu au făcut nimic pentru comunitatea lor și că este gata să vină cu propriile sale propuneri pentru aceste alegeri legislative. „Ca primar al Municipiului Baia Mare, ca om care a primit încrederea cetățenilor cu majoritate de voturi, dar și cu cel mai mare procent de prezență la alegerile locale din ultimii 20 de ani, nu îmi permit să vin în fața dumneavoastră și să garantez pentru niște indivizi care nu au făcut nimic pentru comunitatea noastră. A venit momentul să ieșim în fața cetățenilor cu alți candidați, hotărâți, onești și determinați să reprezinte comunitatea noastră, nevoile oamenilor, în echipă cu mine”, le scrie Cherecheș locuitorilor urbei sale. Totodată, PNL Vaslui a contestat vineri nominalizarea unui candidat la alegerile parlamentare din decembrie, impus de la centru pe unul dintre cele trei colegii care au revenit liberalilor în județul Vaslui, în cadrul USL, după ce numirea acestuia a fost făcută fără acceptul organizației județene. Este vorba despre Dan Bordeianu, cel care a fost condamnat pentru comiterea unui viol pe vremea când era minor.
Toții oamenii troicii SRS – Zoe Petre- Antonescu
Dar nu numai la Maramureș există astfel de probleme. Liberalii de la Cluj sunt la fel revoltați pe nepotismele și încuscrerile politice promovate de Antonescu și camarila sa. Dacă, miercuri, la marea lansare USL de pe National Arena în stil nord-coreean, erau anunțate anumite nume de candidați, vineri lista a fost revizuită cu două nume noi – Rareș Bogdan și Radu Zlati. Astfel, prin nășiri, cumetrii și alte cele, PNL riscă să ajungă dintr-un partid istoric o mică afacere de familie a unor „băieți deștepți” care au acaparat moșia politică a Brătienilor și o vând acum parcelat, la bucată, unor ariviști sau unor personaje slugarnice din „secția de propagandă”. Dacă în urmă cu câteva luni, așa-zisul jurnalist Sorin Roșca Stănescu ne anunța că va trece din partea propagandistică în prima linie politică a PNL, acest lucru nu vine însă singur. Ci la pachet cu un fin. Mai precis un personaj colorat scos din jobenul lui Roșca de la ZIUA de Cluj, și promovat sub pulpana lui Kuzmin Gușă la Realitatea TV. Sau invers. Traseul său este unul clar de promovare iar planul nu este unul tocmai nou. Finul de cununie a lui SRS, Rareș Bogdan a avut o ascensiune rapidă în mass-media iar la numai 33 de ani, după ce a suflat cât a putut în pânzele USL, se dorește a fi parlamentar. Cu un naș ca SRS și un impresar ca Gușă, succesul său nu poate fi decât unul garantat în colegiul 3 pentru Camera Deputaților. "Este onorant pentru un jurnalist să fie considerat suficient de credibil încât să i se propună să contribuie la progresul țării sale angajându-se direct în luptă, nu analizând de pe margine. Sunt mulți telespectatori, cititori, care în momentul când ne aud criticând, ne trag de guler și ne întreabă ce soluții avem noi, ce am face în locul guvernanților. Mereu îți vine să spui: pentru soluții sunt alții plătiți, noi suntem câinele de pază al democrației. Vine însă un moment când îți dorești să te implici mai mult”, spune Bogdan despre candidatura sa. Un alt nume din această companie selectă de la Cluj este Radu Zlati, prieten încă din facultate cu Antonescu. Fost consilier prezidențial pentru circa două săptămâni, Zlati s-a făcut remarcat prin atacurile la adresa PSD pentru faptul că nu are „cojones” să preia puterea cu ambele mâni. În rest, acesta este fan Tolkien, cel care a scris seria „Stăpânul Inelelor” și a lui Antoine de Saint-Exupéry, cel care a scris nuvela „Micul Prinț”. În rest, după cum afirmă chiar el, etern recunoscător, doamna Zoe Petre. Tot din această categorie, deși nu o recunoaște public, este și Vlad Nistor. Un personaj abulic purtat pe aceeași doamna Zoe Petre pe la Protocolul prezidențial pe vremea lui Constantinescu, apoi ca decan al Facultății de Istorie și în cele din urmă la Institutul Diplomatic Român (IDR). La fel ca și Rareș Bogdan sau SRS, Nistor este un personaj nelipsit de la Realitatea TV.
„Aripa nealiniată” se-ntărește
Bomboana pe coliva păcii din PNL a fost pusă vinerea trecută de Crin, atunci când acesta a decis să decapiteze conducerea filialei sector 1 a PNL în frunte cu primarul acestui sector, Andrei Chiliman. Acest lucru a fost punctul culminant pentru Tăriceanu care i-a promis pe față lui Crin că va regreta „mazilierea” lui Chiliman. "Crin Antonescu va regreta multă vreme de aici încolo decizia de a îndepărta rând pe rând din conducerea PNL o serie de oameni care și-au adus contribuția lor îndelungată și statornică pentru promovarea ideilor și valorilor liberale. Cu acești oameni s-a reconstruit PNL-ul după 1990, atunci când puțină lume credea în șansa liberalismului românesc, cu ei a ajuns partidul sa fie astăzi ceea ce este", a scris Calin Popescu Tăriceanu, sâmbăta după-amiaza, pe contul sau de Facebook. Fostul premier este unul dintre cei mai vocali liberali împotriva primii lui Gigi Becali în PNL pentru a candida pe un loc de senator. Acesta a declarat recent că el operează „cu idei, nu cu oi” și că fiecare trebuie să facă ceea ce se pricepe mai bine. Replica lui Gigi Becali nu s-a lăsat așteptată prea mult și, în ciuda faptului că Antonescu este convins că acesta "a evoluat mult" în ultimii ani. "Un bărbat cu cinci neveste n-o să fie de partea mea!", a încercat să replice Becali în stilul său caracteristic. ?ê?£i autosuspendatul liberal, acum șef al SIE, Teodor Meleșcanu a avut o poziție voalată, dar contondentă la adresa lui Crin și a ideilor sale de subjugare a instituțiilor statului și aducerea lor sub un control total. De asemenea, răspunzând la o întrebare privind unele declarații făcute în august de către fostul președinte interimar, Meleșcanu a arătat că SIE este un serviciu al cărui obiectiv este culegerea de informații, și nu o agenție de PR care se ocupa de promovarea imaginii României în lume. Aluzie evidentă a ideilor promovate de Crin, cum că deteriorarea imaginii țării a fost rezultatul unor acțiuni politizate ale acestui serviciu secret. Cel mai probabil, acestea nu vor fi singurele nemulțumiri din teritoriu pentru faptul că le-au fost impuși candidați de la centru iar rebeliunea împotriva lui Crin Antonescu va lua amploare pe fondul unei stări generale de surescitare în rândul liberalilor care nu mai sunt demult cu paritari cu PSD în cadrul USL, dar mai trebuie să dea zeciuială din locurile sale și către partidul de familie a lui Felix Voiculescu cu care este aliat separat.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















