
Împărțirea ciolanului a reprezentat, paradoxal, atât punctul comun dintre PSD și PNL, cât și mărul discordiei dintre cele două partide. Numai că reorganizarea administrativ-teritorială pe care o pregătește azi USL-ul – cu o majoritate de 70% în Parlament – va reprezenta motivul schismei politice dintre cele două formațiuni. Un semnal puternic în acest sens l-a dat ieri vicele PNL Relu Fenechiu care a declarat deschis că îl va susține îl susține pe șeful Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, la funcția de guvernator al viitoarei regiuni nord-est, precizând că ar fi mai bun în această funcție decât primarul Iașiului, social-democratul Gheorghe Nichita. O declarație de război care nu va fi trecută cu vederea în Kiseleff. "Viitoarea regiune de nord-est sau cum s-o numi ea va avea capitala la Iași și vă spun în premieră că voi face toate demersurile pentru a-l susține pe Cristian Adomniței ca guvernator al acestei regiuni. Mă voi întrebuința ca acest lucru să se întâmple. Îl văd un om de mare viitor politic, deschiderea lui europeană e foarte importantă, iar conexiunile la nivelul instituțiilor europene pe care le are pot fi benefice pentru Moldova", a declarat Relu Fenechiu. El a mai adăugat că Nichita e un om puternic, are un partid puternic în spate, și că nu îi va fi teamă că „Fenechiu îl susține pe Adomniței”, precizând că Adomniței poate fi un guvernator mai bun ca Nichita. Nu în ultimul rând, Fenechiu a declarat despre Adomniței că este un mare viitor om politic, deschiderea lui europeană fiind foarte importantă și, de asemenea, conexiunile lui la nivelul structurilor europene, instituțiilor europene pot fi foarte benefice pentru Iași și pentru Moldova. În urmă cu aproape șase ani, pe vremea când era ministrul Educației, Cristian Adomniței a susținut în fața unor copii că pe steagul Uniunii Europene sunt 15 stele, și nu 12 așa cum este corect. La cum cunoaște Adomniței mecanismele Uniunii Europene, cel mai probabil, conexiile acestuia la UE se reduc la un salut prietenesc cu portarul de la Comisia Europeană.
Atac la ideile aberante ale lui Dragnea
Mai mult, după ce l-a ridicat în slăvi pe Adomniței, un politician remarcat doar prin mediocritatea sa, Fenechiu nu a uitat să trimită câteva săgeți chiar la vârful PSD. El a criticat ideile de reorganizarea expuse cu câteva zile în urmă de către vicepremierul Liviu Dragnea. "Foarte clar o spun, nu există decât varianta cu o capitală regională care să concentreze toate instituțiile. Gândiți-vă cum ar fi la nivel național ca guvernul să fie la București, ministerul de Finanțe la Botoșani, cel al Agriculturii la Timișoara, ministerul Transporturilor la Cluj, iar ministerul Dezvoltării la Teleorman. Nu se poate așa ceva", a mai spus Relu Fenechiu. Dragnea afirmase anterior ca în fiecare reședință de județ să fie stabilită o instituție regională pentru a nu apărea certuri că întreaga putere va fi concentrată în mâinile unui anumit județ din regiunea în cauză. Certurile în USL nu sunt puține la număr în privința acestei regionalizări. Recent, ministrul Energiei Constantin Niță, ales într-un colegiu din Brașov a sărit la gâtul prim-vicelui PNL, Klaus Iohannis, pe care l-a numit oportunist și că nu are dreptul să spună că a mers la PNL în logica unui troc pentru preluarea de către județul Sibiu a conducerii administrative a regiunii din centrul țării care va contopi ambele județe – Sibiu și Brașov. Este foarte posibil că în următoarele luni, lupta să devină una mult mai deschisă în USL pe acest subiect al împărțirii baroniilor din țară. De asemenea, atacurile în eșalonul superior al USL s-au înmulțit iar nemulțumirile încep să curgă de o parte și de alta.
Dragoș Stănculescu?óÔé¼?¿
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















