
Că suntem în plină criză economico-financiară nu mai este un secret pentru nimeni. În fața acestui tsunami care riscă să schimbe din temelii întreaga noastră economie, clasa politică pare strânsă cu ușa. În acest context, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a susținut ieri că bugetul deputaților va fi unul de "criză" și că, în cadrul conducerii acestui for, se va lua în considerare construirea unui hotel pentru parlamentari.
"Bugetul Camerei va fi supus dezbaterii Biroului Permanent. Am solicitat ca acest buget să fie un buget legat de criza economică, construit cu bun-simț, din care să lipsească investițiile legate de achiziționarea mașinilor, tot ceea ce ține de mobilă. Mi-am redus fondul președintelui la capitolul premii și retribuții financiare și, în schimb, păstrez componenta de acțiuni umanitare", a spus Anastase. Pe de altă parte, în lipsa unui buget consolidat și al deprecierii constante a leului, este absolut necesar ca privilegiile aleșilor neamului să fie diminuate sau poate chiar anulate. "Practic nu mai există investiții legate de mașini, nu mai avem achiziții. A crescut numărul de parlamentari, trebuie să bugetăm și cei 35 de europarlamentari de data aceasta, dar, per ansamblu, am redus de la toate capitolele care înseamnă investiții", a afirmat președintele Camerei.
Criza, sperietoarea parlamentarilor
În privința chiriilor aleșilor, Anastase a fost extrem de fermă, precizând că pentru moment se va face un studiu de fezabilitate asupra construirii unui hotel pe terenul care aparține Camerei, pentru parlamentarii din provincie. Din informațiile apărute în ultima vreme în mass-media, au existat mai multe cazuri absolut hilare de deputați care au solicitat plata chiriei, deși sunt rezidenți în Ilfov, în condițiile în care Executivul Boc a ordonat restricții bugetare. O altă măsură de-a dreptul îndrăzneață a președintelui Camerei prevede ca pensia parlamentarilor să fie calculată după sistemul public de pensii. Roberta Anastase a mai precizat că reducerea pensiilor demnitarilor este o inițiativă a grupului PD-L de la Cameră, care dorește să introducă indemnizația tranzitorie. Alături de aceste măsuri imediate, președintele Camerei va modera pe 30 ianuarie a.c. o dezbatere cu partidele politice și cu societatea civilă asupra necesității revizuirii Constituției. Practic, această temă a devenit în tot acest răstimp o chestiune delicată pentru politicieni, care cu greu pot accepta diminuarea unor facilități prevăzute în legea fundamentală a statului. În plină criză sau, mai bine spus, recesiune, politicienii de la București au de gestionat o "bombă cu efect întârziat".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















