Home Politic Romania nu este pregatita pentru presiunile pietei UE

Romania nu este pregatita pentru presiunile pietei UE

DISTRIBUIŢI

Analizele parlamentarilor europeni referitoare la Romania pastreaza inca un ton rezervat in privinta progreselor pe care tara noastra le-a facut in ultima perioada.

La inceputul acestei saptamani Comitetul pentru Afaceri Externe al Parlamentului European a facut public un raport privind situatia celor 12 state candidate la integrarea in UE la nivelul anului 2000.

Dupa cum este deja cunoscut in acceptarea oficialilor europeni tarile candidate sunt grupate in doua categorii: -grupul Luxemburg- si -grupul Helsinki- din a doua categorie facand parte Romania, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Turcia si Bulgaria.

Documentul vorbeste despre progresele inregistrate de fiecare tara dar si despre problemele ramase inca nerezolvate. Prin comparatie cu tara vecina, Bulgaria, datele despre Romania sunt analizate rezervat.

La capitolul progrese se vorbeste despre o crestere economica modesta, o imbunatatire a functionarii sistemului judiciar, adoptarea unei legi privind serviciu civil, unele progrese in domeniul stabilizarii macroeconomice, cresterea exporturilor, si unele progrese in adoptarea aquis-ului comunitar. Aceste evolutii pozitive sunt umbrite insa de referirile de ordin negativ.

Raportul remarca slabele progrese in reforma economiei de stat, conditiile improprii de trai din orfelinatele pentru copii abandonati, reforma in agricultura, slabele evolutii in eradicarea coruptiei, administratia publica deficitara, discriminari la scara larga la adresa rromilor.

De asemenea, mai sunt mentionate necesitatea demilitarizarii politiei si a altor sectoare aflate in subordinea Ministerului de Interne, imposibilitatea de a tine pasul cu presiunile pietei din cadrul UE, pe termen mediu, lipsa unei imbunatatiri a proiectelor economice pentru viitor. Spre deosebire de tara noastra, Bulgaria se evidentiaza cu mai multe progrese in domeniul economic. Raportul vorbeste in cazul vecinilor nostri despre o crestere economica puternica, despre progrese notabile in privatizare, in special in domeniul bancar, o reforma majora in sistemul de sanatate si pensii si un loc bun in clasamentul armonizarii legislative.

Nu este mai putin adevarat ca problemele Bulgariei nu au fost nici ele ocolite.

Slaba competitivitate economica, saracia, nivelul redus al exporturilor, industria poluanta, sistemul judiciar slab, coruptia, metodele de integrare a rromilor, restructurarea intreprinderilor, sunt numai cateva din gravele probleme cu care se confrunta Bulgaria.

Raportul face referire si la cea de-a 13-a tara care nu a inceput negocierile pe termen lung, Turcia. In cazul acestei tari se precizeaza ca nu a inregistrat suficiente progrese in domeniile drepturilor omului si democratiei. Rapoartele de acest tip evita precizarea unui calendar clar pentru aderare dar Comisia Europeana a lansat un plan pentru negocierile viitoare indicand ca tarile cel mai bine pregatite si-ar putea incheia negocierile privind aderarea in 2002. In mod evident este vorba despre -grupul Luxemburg-.

Guvernul saluta imbunatatirea raportului baronesei

Guvernul Romaniei a luat nota -cu satisfactie- de continutul dezbaterilor care au avut loc in cadrul Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European, din data de 9 iulie 2001, referitoare la raportul pentru Romania elaborat de raportorul Emma Nicholson, prezentat in cadrul discutiei generale asupra tarilor candidate care au inceput negocierile de aderare, se arata intr-un comunicat al Executivului.

In cadrul dezbaterilor au fost prezentate 76 de amendamente ale parlamentarilor europeni si ale unor Comisii de specialitate ale Parlamentului European, prin care se modifica continutul initial al raportului privind Romania.

Potrivit comunicatului, Emma Nicholson a subliniat progresele inregistrate de catre autoritatile romane in ultimele luni, in domeniul protectiei copilului, ceea ce a necesitat introducerea mai multor amendamente care sa evidentieze aceste progrese.

Executivul roman considera ca, in urma amendamentelor prezentate, proiectul de rezolutie este mult mai echilibrat. Astfel, au fost eliminate cele doua paragrafe cu -referiri grave- la adresa Romaniei si anume cel privind faptul ca Romania nu ar respecta criteriul politic de la Copenhaga, precum si solicitarea de a suspenda negocierile de aderare in cazul in care nu se rezolva situatia copiilor institutionalizati.

De asemenea, cele zece paragrafe referitoare la situatia copiilor institutionalizati au fost inlocuite cu patru paragrafe, care prezinta situatia in mod echilibrat, mentionandu-se faptul ca rezolvarea situatiei copiilor va duce la accelerarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Totodata, au fost introduse amendamente in care sunt mentionate progresele inregistrate de autoritatile romane in ultima perioada (eliminarea art. 200 din Codul Penal).

Raportul privind Romania a fost adoptat cu 54 voturi -pentru- si unul impotriva.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.