Romania, statul unde platesti bilet ca sa votezi

Dimineata, frig, un pic de pacla care descrie sentimentul multora dintre alegatori chemati la urne. Cautam grabiti o sectie de votare. Ne aflam in cartierul bucurestean Drumul Taberei, unde traiesc vreo 300.000 de suflete, cat populatia unui oras mare din tara. In statia de autobuz, zarim pe jos cateva zeci de hartiute cu chipul premierului. Mesajul nu pare sa fie insa ca e transmis de PSD: -Am dus de rapa economia nationala: faptele sunt politica mea-. -Firmele prietenilor mei au construit 400 de sali de sport: faptele sunt politica mea-. Si tot asa. Vantul schimbarii bate usor, alungand mesajele albastre de suparare catre mijlocul bulevardului, iar noi ne intrebam derutati incotro ar fi corect sa ne indreptam. La stanga? La dreapta? Inainte, zarim un stalp ancorat cum se cuvine in realitatea contemporana: are chipul conducatorului agatat undeva, prea sus ca sa-l poata deranja cineva. Undeva mai jos, pe acelasi stalp se balangane-n vant o tablie de mici dimensiuni, pe care scrie -Catre sectia de votare-. Mesajul, scris cu alb pe fond albastru – culorile electorale ale PSD – cauta sa ne convinga subliminal si decisiv ca e musai sa o luam la stanga.

Cabina familiala

Ne conformam directivelor agatate de stilp. Undeva, la vreo suta de metri, nimerim peste o scoala unde banuim ca se afla una dintre sutele de sectii de votare din Capitala. Un politist ne indruma, amabil, catre usa deschisa.

Inauntru, in sala spatioasa, sunt mai multi functionari decat electori. Cativa alegatori aflati la varsta pensiei ies agale din cabinele de vot, altii asteapta un pic infoiati, insa destul de adormiti, sa isi exprime parerea despre Romania de azi. In fundal, cel care este probabil seful sectiei, un barbat bine facut, trecut de varsta a doua, cauta sa extraga dintr-o cabina cele doua persoane bulucite impreuna sa voteze. -Domnule, nu e voie sa intrati impreuna!-, striga seful. -Da* mai lasa-ma, omule, ca e nevasta-mea!-, explica unul dintre -infractori-, un mosulet cu palarie. Pensionarul nu intelege o iota atunci cand alt membru al comisiei incepe sa-i povesteasca despre Legea 373, si nu cedeaza… Parerile membrilor comisiei sunt impartite, ceea ce este tipic, de altfel, in democratia romaneasca. Unii membri ai comisiei vor sa-l lase pe sot impreuna cu jumatatea lui mai buna, altii – nu si pace. In cele din urma, barbatul intra in cabina alaturata, dupa care incepe sa strige, ca sa-l auda nevasta-sa, unde se afla un anume partid pe lista. Observatorii dau din umeri. Asa e la noi.

Dupa alte cateva minute, in sala intra un tanar care prezinta un pasaport. -Am domiciliul in Belgia-, explica el, adaugand ca a auzit la televizor despre posibilitatea de a vota oriunde, nu neaparat la gara sau la aeroport. Doamna -de la primire- incremeneste subit, se balbaie timp de cateva momente si il indruma catre o sefa. Aceasta il trimite -pe domnul belgian- inapoi la -doamna de la intrare-, careia intre timp i-a trecut tremuratul. Tanarul lasa pasaportul, ia stampila si buletinele de vot, voteaza, semneaza in registru, primeste pasaportul si pleaca glont. Peste cateva clipe, se intoarce contrariat. -Nu mi-ati pus timbrul pe pasaport-, zice el. -Pai de ce nu ati cerut sa vi-l punem?!-, sare iritata sefa, in ciuda faptului ca legea obliga comisia electorala, si nu alegatorul, sa aiba grija aplicarii acestui timbru pe actul de identitate.

Cinci mii de lei intrarea la vot

Orele trec, dar strazile Bucurestiului nu par deloc animate de zumzetul electoral. Ne repezim pana la Gara de Nord, unde auzim ca sunt nereguli. Dam buzna grabiti, vrand sa intram in incinta statiei, insa ne pomenim inconjurati de cativa bodyguarzi incruntati. Intrebam incotro e sectia de vot. -Pai mergeti inainte, catre Spring Time, si dupa aceea o luati la stanga-. -Mda, continuati tot la stanga!…- comenteaza, zambind hatru, un calator care doreste, si el, sa isi exprime optiunea electorala, votand la gara. Dam sa -continuam inainte si dupa aceea la stanga-, dar un bodyguard nu ne lasa. -Cinci mii de lei, biletul de intrare-. Fotograful care ne insoteste, cetatean corect, se scormoneste in buzunar si vrea sa plateasca. Unul dintre noi intreaba de ce e nevoie sa platim taxa, daca mergem doar ca sa votam. -Pentru ca intrati in gara-, raspunde suveran bodyguardul, arborand o atitudine civica demna de imortalizat. Ceea ce ii si spunem fotografului sa faca, moment in care incepe un schimb verbal de focuri. -E interzis sa fotografiati in Gara !-, tipa o femeie imbracata tot in -albastru PSD-, moment in care bodyguardul cel mai vanjos pune mana pe aparatul nostru de fotografiat. Femeia ne explica de ce exista aceasta interdictie: -Aa… sunt obiectiv strategic!-. Cu exceptia unei usi ruginite si a unui peron obosit, nimic nu pare sa fie strategic in raza de actiune a aparatului foto, nici macar doamna care se incurca-n numerele de telefon de pe celular, vrand sa-si cheme seful. Poate coada care se vede la distanta destul de mica sa fi fost asezata strategic, catre stanga. Intre timp, un cuplu in varsta ajunge langa noi si intreaba, la fel, unde e sectia de votare. -Inainte si la stanga, dar va costa cinci mii de lei-, raspunde consecvent matahala pusa ca sa pazeasca averea Garii de Nord. Ii cerem bodyguardului, in calitate de ziaristi, numele, insa o colega de-a acestuia intervine si incepe sa critice, in termeni deloc ortodocsi, -presa libera-. -Astia de la ziare sunteti toti niste hoti-. Femeia tremura de furie, dupa care mai injura o data si pleaca intr-o hruba unde -e baza-. Seful -dispozitivului- apare si el din acelasi dispozitiv ascuns, recunoscand ca electorii care vor sa mearga la sectia din Gara de Nord trebuie sa plateasca, -la fel ca orice persoana-, cinci mii de lei.

Coada lunga, moarte sigura

Coada din Gara de Nord e lunga de peste o suta de metri si lata de inca vreo cativa. Noroc cu alegerile, ca administratia garii a castigat ca de Craciun. Lumea asteapta bataindu-se de pe un picior pe altul. Un ins se apropie de noi si ne-ntreaba daca suntem ziaristi. -Domnule, ce numar are BEC-ul asta, sa-i intreb de ce isi bat joc de oameni… Astept aici de aproape trei ore si de-abia acum am aflat ca ma pot duce la orice sectie… nesimtire curata, asta e…-

Ne indreptam catre sectia de votare, cu gandul sa aflam amanunte de la comisia electorala. La intrare, paza militarizata, ba chiar si vreo cateva personaje cu grade grele pe umeri. Presa intra doar cu acreditare, ni se spune, pe un ton autoritar. Un individ imbracat la trei ace, care fumeaza langa usa, alaturi de vreo trei ofiteri foarte superiori, ne ia la intrebari, cautand sa afle ce dorim. E un fel de sef mai maricel, spune el. -Cum va numiti, ca sa facem cunostinta?-, vine raspunsul nostru. Omul tace. -Pai mi-am dat numele de dimineata de-am obosit-. Dupa care refuza categoric sa se prezinte. -Vorbiti cu doamna Nicoleta-. Intram, o gasim pe doamna Nicoleta, adica pe sefa cea mare, pitita dupa un stalp cat toate zilele. O intrebam despre coada enorma, care se intinde pe mai bine de o suta de metri. Da din umeri, plictisita si cert dezinteresata sa colaboreze cu presa. -Noi le-am spus oamenilor, prin megafon, ca pot vota la orice sectie-, intervine un alt domn care, ca si toti ceilalti, nu are nume. -Adica, oamenii stau dinadins la coada?-, intrebam noi. -Sunt probabil intre doua trenuri-, vine raspunsul. Afara, intrebam vreo cativa oameni de ce stau la coada. -Pai, ca sa votam-. -Nu ne-a spus nimeni ca putem sa mergem in alta parte!-.

Chipul conducatorului pe tomberon

Incet, incet, Capitala se dezmorteste, mai ales la vestea neoficiala ca la tara s-a votat masiv. Plecam intr-una dintre suburbiile Bucurestiului. In comuna Voluntari, toate gardurile, stalpii si vitrinele gem de afise pro-PSD. La birturile insirate pe marginea drumului european ce se indreapta deocamdata doar catre Moldova e aglomeratie mare. Cautam o sectie de votare si, cu chiu, cu vai, o gasim. La vreo 10 metri in fata sectiei, pe un tomberon se afla cateva afise electorale ale partidului trandafirilor albastri, alaturi de chipul zambind al marelui conducator. Intrebam o alta persoana neidentificabila, probabil sef al sectiei de votare, de ce permite afisajul electoral la mai putin de 500 de metri de sectie. Omul se scarpina in cap. -Pai, deh… bre Dumitre, ia du tu cosul ala la sediul Aliantei!- O femeie care trecuse cu teama pe langa politisti si jandarmi se apropie complice de masina noastra. -Pica regimul, maica?- Femeia are ochii in lacrimi. Nu stim daca de teama sau de speranta.

Christian Rautiu

Roxana Daniil

Dragos Alzan