Daca presedintele Romaniei s-ar razgandi in privinta anticipatelor si ar organiza alegeri inainte de termen, 76% din romani ar iesi la vot, procent echilibrat inregistrandu-se atat din partea sustinatorilor puterii, cat si din partea celor ai opozitiei, arata ultimul sondaj SAR-Gallup International, prezentat ieri. Chiar daca opinia publica nu vede o schimbare majora in viata politica, electoratul ar vota hotarat pentru Alianta D.A.
Alianta D.A. se afla inca in fruntea preferintelor cetatenilor care, daca peste doua saptamani ar avea loc alegeri, ar obtine 52% din voturile electoratului. Desi in ultima vreme imaginea puterii a avut de suferit din cauza crizelor politice sau sociale cu care s-a confruntat, cei care prefera fostul partid de guvernamant, PSD, insumeaza doar 31% din respondenti. Invitat la prezentarea sondajului, purtatorul de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu, a comentat procentul scazut obtinut de partidul sau ca fiind imaginea lucrurilor negative din interiorul PSD. -Un astfel de procent e destul de scazut din vina noastra, a PSD-, a declarat Diaconescu. Sansa partidelor mici de a intra la guvernare in cazul unor alegeri anticipate este foarte mica, doar PRM (9%) si UDMR (6%) reusind sa treaca pragul de 5%. Situatia acestor partide, ca si situatia PC (0,9% din voturi), este cu atat mai dificila cu cat romanii nu stiu in ce barca se afla ele in acest moment. Doar 38% din populatie stie ca Partidul Conservator se afla la guvernare si nu in opozitie, iar 14% inca mai crede ca PSD ne guverneaza.
Un guvern la fel de (in)capabil ca si cel anterior
Si situatia guvernului este destul de ingrijoratoare, dupa cum a declarat presedintele executiv al Societatii Academice din Romania (SAR), Alina Mungiu-Pippidi. Doar 44% din cei interogati considera ca actualul guvern este capabil sa rezolve problemele socio-economice ale tarii, numarul lor fiind perfect egal cu cel al celor care considera ca executivul este incapabil. -Situatia este periculoasa pentru guvern. Daca raportul de tara va fi la fel de prost, sondajul din ianuarie va arata o crestere a numarului celor pesimisti-, a spus Alina Mungiu. Intrebati ce solutii ar gasi pentru a creste eficienta guvernului, majoritatea romanilor cer remanierea ministrilor care nu dau rezultate (38%) sau alegeri anticipate pentru a crea o mai mare majoritate D.A. (24%). Dintre respondentii foarte pesimisti, 16% cer chiar schimbarea primului ministru Calin Popescu Tariceanu, iar 4% vor guvern de tehnocrati, guvern prezidential sau sa fim guvernati direct de Europa. Partea interesanta a sondajului arata ca majoritatea romanilor ii percep ca fiind la fel de corupti si la fel de -profesionisti- pe politicienii aflati la putere, in comparatie cu fostii guvernanti ai PSD. Indignat de cei 46% din respondenti care au raspuns ca actuala putere este la fel de corupta, liberalul Bogdan Olteanu, prezent la conferinta, a declarat ca e ingrozit de aceasta idee. -Avem o problema serioasa daca suntem considerati corupti si nu suntem-, a spus Olteanu. Acesta a adaugat ca nu stie cum s-ar putea face o clarificare a vietii politice si ca in interiorul tuturor partidelor, cu exceptia PRM, s-a facut o schimbare mare, care trebuie evaluata abia la sfarsitul legislaturii. Incercand sa tina partea Aliantei D.A., Alina Mungiu Pippidi a comentat ca in ceea ce priveste aprecierile electoratului despre profesionalism si coruptie, -acestea s-au facut si pe baza partizanatelor politice-. Domeniile delicate amintite si de presedintele Traian Basescu ieri, in privinta coruptiei, sunt vazute de populatie ca mergand intr-o directie gresita. 72% din romani vad inca sistemul sanitar ca indreptandu-se intr-o directie proasta, iar 50% din ei vad atat justitia, cat si invatamantul fara nici o sansa de regresare. Solutiile prezentate de SAR pentru clarificarea vietii politice au fost atingerea unui consens asupra problemelor prioritare, asupra strategiei imediate si negocierea acestor solutii cu partenerii sociali.
Sondajul a fost efecuat in a doua jumatate a lunii septembrie pe un esantion de 1.050 de persoane, iar marja de eroare a studiului este de plus-minus 3%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















