Se pare ca ziua de 4 iunie, ocazie cu care s-au implinit 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, a fost una extrem de favorabila constituirii de asociatii si forumuri care sa militeze pentru mentinerea identitatii nationale. A romanilor si maghiarilor deopotriva.
Reprezentantii a 13 asociatii si fundatii din Harghita si Covasna au participat sambata, la Miercurea-Ciuc, la sedinta de constituire oficiala a Forumului Civic al Romanilor din cele doua judete. In aceeasi zi, in orasul ungar Gyor au fost infiintata prima unitate a Federatiei maghiare din bazinul carpatic.
Presedintele Forumului din Harghita si Covasna, Codrin Munteanu, citat de Mediafax, a precizat ca printre obiectivele pe care organizatia sa le urmareste se numara promovarea si apararea identitatii nationale, a drepturilor si libertatilor cetatenesti ale romanilor din regiune. Se mai doreste constituirea unor asociatii comunitare locale, ca forme legale de autoorganizare a comunitatilor romanesti, precum si initierea unui dialog constructiv cu societatea civila maghiara, in vederea convietuirii pasnice si eliminarii oricaror forme de discriminare pe criterii etnice sau de confesiune.
Pe de alta parte, in Ungaria, autorul ideii a fost Bognar Bela, presedintele Forumului Civic pentru un Viitor Liber, din Gyor. Acesta, citat de Duna TV, a precizat ca Federatia a luat nastere in urma unui acord de colaborare incheiat intre 14 fundatii si foruri civice din Ungaria, dar si din localitati de pe teritoriul Slovaciei, avand drept scop obtinerea unei unitati in spirit, care sa se concretizeze in prietenia aratata maghiarilor de peste hotare. In opinia lui, intalnirile dintre cetatenii ungari si etnicii minoritari de peste hotare ar contribui la vindecarea ranilor pricinuite de rezultatul referendumului de la 5 decembrie 2004. Pe viitor, Federatia si-ar putea constitui si alte filiale, Bognar Bela precizand ca in Odorheiu Secuiesc ar exista deja persoane interesate de aceasta initiativa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















