
Deși problemele care-l incriminează ca fiind un șpăgar notoriu în Parlamentul European (PE) sunt mai mult decât evidente, Adrian Severin insistă că este victima unei conspirații și că nu se face vinovat de acuzele care i se aduc, deși cei doi colegi ai săi implicați în același scandal au făcut un gest de onoare și și-au prezentat demisiile. „A demisiona ca răspuns la acuzații mincinoase nu poate fi o soluție“, a susținut Severin, adăugând că i se cere să facă „un sacrificiu ritual“, pentru ca astfel să scape toată lumea de responsabilitatea aflării adevărului. „Nu sunt dispus să fac acest lucru“, a completat el. Mai mult, Severin l-a luat peste picior și pe cârlanul Ponta, șeful lui, despre care a spus: „Victor Ponta a tras concluzii pe baza lecturii ziarelor“, dar aceasta „nu poate fi baza unor concluzii care condamnă sau absolvă pe cineva“. Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri că Adrian Severin trebuie să demisioneze din partid și din Parlamentul European, fiind convins că eurodeputatul nu este victima unor conspirații, ci a propriilor erori. De asemenea, Grupul socialiștilor europeni, S&D, a anunțat ieri excluderea lui Adrian Severin din toate funcțiile deținute și îi cere acestuia să demisioneze din PE, potrivit unei declarații a Grupului, postată pe site-ul acestei familii politice europene. Biroul Grupului S&D a confirmat că Adrian Severin a trimis ieri-dimineață o scrisoare președintelui acestuia, Martin Schultz, prin care își anunța demisia din grup. „Prin aceasta, el a evitat excluderea sa din Grup“, precizează Biroul Grupului S&D, care adaugă: „a luat notă că Adrian Severin nu mai aparține acestui Grup, măsura intrând în vigoare imediat“. „Demisiile nu reprezintă o soluție serioasă. (…) Voi rămâne un social-democrat independent și voi lupta în continuare pentru adevăr. (…) Dacă sacrificăm adevărul pentru o bună imagine, nu facem lucrul care trebuie, nu facem un serviciu nici cetățenilor noștri, nici instituțiilor europene“, a replicat Severin. Grupul S&D din care a făcut și Severin parte are 185 de membri, fiind al doilea ca mărime din Parlamentul European.
„Sindromul Stockholm“ al PSD
Pentru a turna puțină sare pe rană, așa cum se obișnuiește între adversarii politici, eurodeputatul popular Traian Ungureanu a opinat ieri că PSD se va ralia în jurul lui Severin și că probabil se vor organiza și mitinguri de susținere la PE. Ironic, Ungureanu mai susține că Parlamentul European are două intrări la Bruxelles și alte patru la Strasbourg, deci mobilizarea ar trebui să fie una exemplară. „În ianuarie, Constantin Nicolescu, membru PSD, președintele Consiliului Județean Argeș, a fost arestat preventiv sub acuzația de corupție. Atunci, PSD s-a regrupat într-un miting indignat, la Pitești, pentru a simpatiza cu martirul Nicolescu și, mai ales, pentru a protesta împotriva justiției aservite și bestiale. În mod normal, acum, PSD ar trebui să se înfățișeze la Parlamentul European, pentru a face zid în jurul dlui Severin, victimă inocentă a mașinațiilor politice (…) e de menționat că Parlamentul European are două intrări la Bruxelles și patru la Strasbourg. Talentele de organizator ale dlui Ponta și forța de transportator a dlui Vanghelie vor fi solicitate din plin“, scrie Ungureanu pe blogul său.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















