La referendumul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, care s-a încheiat ieri au votat favorabil în proporţie de 99%. După centralizarea voturilor din ultima localitate în care reprezentanţii Consiliului naţional Secuiesc au mers cu urna mobilă, Scaunul Brăduţ-Micloşoara (Bardoc-Miklosvarszek) din zona oraşului Baraolt, cetăţenii cu drept de vot din secuime au votat aproape în unanimitate înfiinţarea regiunii autonome Ţinutul Secuiesc. Referendumul organizat de CNS nu este însă, decât o consultare populară internă, neoficială, fără valoare juridică. Rezultatul referendumului va fi transmis Guvernului României şi şefului statului, Traian Băsescu.
Szabo Miklos, preşedintele Consiliului Secuiesc Bardoc-Miklosvarszek, a declarat că joi s-a finalizat referendumul, şi până vineri au fost centralizate toate datele din cele 20 de localităţi din zonă.
Potrivit acestor date, din cele 17.945 de persoane cu drept de vot, 12.140 şi-au exprimat opinia, astfel că prezenţa la vot a fost de 67,65%. Din cei 12.140 de votanţi, 12.082 au răspuns favorabil la întrebarea: -Dvs., ca locuitor al localităţii… doriţi ca Ţinutul Secuiesc să primească statut autonom şi această localitate să facă parte integrantă din acest ţinut?-, doar 44 de persoane au răspuns negativ, iar 14 voturi au fost anulate, astfel că 99,52% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. -În decursul acestor zile, organizatorii nu au întâmpinat probleme, peste tot, voluntarii care au umblat cu urnele mobile au fost primiţi bine-, a adăugat Szabo Miklos. În oraşul Baraolt, prezenţa la vot a fost de 62,87%, iar din votanţi 99,67% au fost pentru autonomie, doar nouă persoane pronunţându-se împotrivă. Preşedintele local al CNS s-a declarat mulţumit de rezultatul referendumului şi a subliniat importanţa faptului că localnicii din zona Baraolt au ştiut foarte clar pentru ce votează şi ce înseamnă autonomia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















