Parlamentul rămâne, pe zi ce trece, cu mai puțini deputați și senatori. Ieri și-au anunțat demisia din Camera Deputaților 11 dintre aleșii validați de Biroul Electoral Central, ei urmând să meargă la Parlamentul European. Grupul PD pierde trei deputați, PSD – 6, iar PNL – 2.
Lucrurile nu stau mai bine nici la Senat, unde Nicolae Vlad Popa (PLD), Maria Petre (PD), Corina Crețu și Adriana Țicău (PSD) urmează să fie eurodeputați. Plecarea lor a redus cvorumul de ședință de la 69 de senatori prezenți, la 63. Parlamentul va funcționa cu mai puțini aleși față de numărul de mandate până când partidele politice vor numi înlocuitori pentru deputații și senatorii demisionari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















