Promisiunile facute de comisarul european pentru extindere, Guenter Verheugen, premierului roman, Adrian Nastase, privind finalizarea negocierilor de aderare ale Romaniei cu patru zile inaintea alegerilor din Romania par sa nu aiba suficienta acoperire in realitate. Tot mai multe voci de la Bruxelles contesta posibilitatea incheierii tuturor capitolelor de negociere pana la sfarsitul acestei luni, nedorind ca institutiile europene sa fie atrase in jocul politic electoral de la Bucuresti.
Intr-un interviu acordat in exclusivitate BBC, ambasadorul UE la Bucuresti, Jonathan Scheele, a declarat ca, in opinia sa, comisarul Verheugen nu vrea sa faca nici un cadou electoral puterii din Romania si ca mai sunt multe probleme de rezolvat pentru a duce la bun sfarsit finalizarea negocierilor de aderare.
-Romania trebuie sa convinga Uniunea Europeana ca, in special in domeniul justitiei si afacerilor interne, face eforturi suficiente pentru a continua reformele, si ca aceste reforme sunt realiste.
Evident, aceste reforme nu vor putea fi incheiate pana la sfarsitul lui noiembrie sau decembrie, e un proces care va dura mai multi ani.
Elementul-cheie va fi stabilirea unor criterii clare pentru procesul de reforma, care sa poata fi intelese si monitorizate-, a subliniat diplomatul european.
Subventiile din siderurgie starnesc reticenta
Jonathan Scheele a tinut sa precizeze ca la capitolul -Concurenta- exista o seama de probleme inca nerezolvate, mai ales in domeniul subventiilor in siderurgie. Ele trebuie rezolvate sau macar trebuie sa avem o idee clara despre cum pot fi rezolvate pana la data aderarii. Nu vrem ca in momentul aderarii Romaniei sa ne trezim ca Romania isi incalca obligatiile ca stat membru intr-un domeniu ca ajutoarele de stat in siderurgie, care sunt un domeniu atat de sensibil pentru toate tarile Uniunii-, a averizat diplomatul european.
In opinia sa, a doua zi dupa aderare, companiile respective s-ar putea vedea nevoite sa plateasca inapoi guvernului roman subventiile respective.
-Deci e o situatie foarte complexa, dar n-am nici o indoiala ca vom gasi o solutie, dupa cum am gasit si pentru Slovacia in cazul acordului cu firma americana US Steel, care preluase combinatul siderurgic de la Kosice-a adaugat Scheele pentru BBC.
Comisia nu poate decide inchiderea negocierilor
Multi diplomati europeni au fost surprinsi de promisiunea facuta de Verheugen autoritatilor de la Bucuresti . -Dl Verheugen e seful meu, deci el are viziunea politica de ansamblu, iar din pozitia sa stie cel mai bine ce este posibil-, a comentat sec Jonathan Scheele. El a precizat insa ca nu crede ca -dl Verheugen ar vrea sa faca vreun cadou politic nimanui in alegerile din Romania. Cred ca obiectivul realist este incheierea tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria in primavara viitoare.-
Desi comisarul Verheugen a facut o promisiune care pica la tanc puterii de la Bucuresti, trebuie precizat ca nu sta in puterea Comisiei Europene sa incheie negocierile. Conform procedurilor, mai intai, Comisia trebuie sa faca propunerile pe baza carora se pot incheia negocierile.
Apoi, toate tarile membre trebuie sa cada de acord si sa convina asupra detaliilor cu Romania.
-Deci mai sunt multe de facut, nu numai in Romania, dar si la Bruxelles si in cele 25 de capitale europene-, a incheiat Jonathan Scheele.
Rezerve la Bruxelles
Daca Scheele nu vrea sa se pronunte la Bucuresti, la Bruxelles, multi raman sceptici privind posibilitatea incheierii negocierilor la 24 noiembrie.
Nu stim de unde a venit aceasta idee, i-a spus corespondentei BBC un oficial, am fost siderati.
Va fi cu atat mai dificil cu cat comisarul european pentru justitie si afaceri interne, Antonio Vitorino, care e responsabil de incheierea capitolului repectiv, nu pare sa impartaseasca optimismul dlui Verheugen.
Oficialii dlui Vitorino nu vor prezenta pozitia finala de negociere decat la mijlocul saptamanii viitoare.
Ceea ce ar lasa doar cateva zile pentru ca cele 25 de guverne ale Uniunii, care sunt cele care negociaza de fapt cu Romania, sa-si prezinte un punct de vedere asupra unui document de circa 300 de pagini, cu alte mii de pagini in anexa.
Potrivit unei surse diplomatice, cel putin patru tari, printre care Ungaria si Finlanda, se opun incheierii negocierilor in ritm fortat.
Nu e nici o graba, a spus un diplomat, le putem incheia in decembrie sau chiar mai tarziu.
Dupa cum i-a spus un oficial de la Bruxelles corespondentei BBC, promisiunea facuta de Verheugen e doar una din sutele de promisiuni pe care le-a facut comisarul pentru extindere tarilor candidate de-a lungul ultimilor ani.
Or, in ciuda opiniei create in aceste tari, Comisia Europeana nu joaca decat un rol secundar in negocierile de aderare, unde totul depinde de acordul unanim al celor 25 de guverne.
Pe de alta parte, o finalizare pripita a negocierilor cu Romania risca sa creeze o atmosfera si mai negativa in Parlamentul European, cel care trebuie sa voteze la urma urmei asupra tratatului de aderare.
Iritare in Parlamentul European
Promisiunile lui Verheugen au produs iritare printre parlamentarii europeni. -Dupa opinia noastra, a lua o astfel de decizie cruciala patru zile inaintea votului din Romania este o decizie ce tine de agenda politica, aceea a unui partid si nu de rezultatele propriu-zise ale negocierilor.
Suntem, desigur, ingrijorati ca dl Verheugen, comisarul european intentioneaza sa inchida negocierile pentru a-l ajuta pe dl Nastase in
campania lui electorala-, a declarat intr-un interviu acordat postului de radio Europa Libera Mikolaj Dowgielewicz, purtatorul de cuvant al grupului liberalilor-democrati din Parlamentul European. In opinia lui Mikolaj Dowgielewicz, -asa ceva nu s-a mai intamplat in trecut, ca trei-patru zile inaintea unor alegeri, a unora foarte importante pentru Romania, Comisia europeana sa fie in pozitia sa ia o decizie de importanta strategica pentru raporturile dintre Romania si Uniunea Europeana.-
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















