Home Politic Schimbarea la fata a lui Iliescu, pe ultima suta de metri a...

Schimbarea la fata a lui Iliescu, pe ultima suta de metri a carierei prezidentiale

DISTRIBUIŢI

Pentru prima data, oficialitatile romane in frunte cu Iliescu au comemorat la Palatul Parlamentului victimele Holocaustului. Desi pana mai ieri contestau faptul ca romanii ar fi participat la tragedia evreilor din al doilea razboi mondial, Iliescu si suita sa au vorbit despre responsabilitatea autoritatilor romane din acea perioada. Printre cei care au comemorat alaturi de presedinte s-a aflat un alt politician, devenit peste noapte filosemit, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Ziua Holocaustului a fost marcata ieri, pentru prima oara, de seful statului, inalti prelati si membri ai comunitatii evreiesti, care s-au adunat la Palatul Parlamentului. Ceremonia s-a vrut a fi un eveniment sobru care sa scoata in evidenta -schimbarea la fata- a presedintelui Iliescu, cel care pana nu demult se rafuia cu istoricii si chiar cu diplomatii israelieni, contestand faptul ca romanii ar fi fost implicati in exterminarea evreilor. Controversa de la acea vreme a tensionat oarecum relatiile dintre cele doua state, determinand chiar constituirea unei comsii internationale care sa studieze problema. De asemenea, daca pana acum Iliescu nu a condamnat deschis regimul Antonescu pentru deportarea evreilor, se pare insa ca presiunile internationale l-au facut totusi sa-si schimbe nu doar -fata-, ci si discursul. Si pentru a convinge asupra autenticitatii metamorfozei, Iliescu nu rateaza ocaziile propice pentru a-si manifesta noile sale optiuni. Adresandu-se Prea Fericitului Patriarh, Eminentei sale Mare Rabin, conducatorilor de culte, ambasadorilor si membrilor comunitatii evreiesti adunati in sala C.A. Rosetti de la Palatul Parlamentului, seful statului a spus ca, in calitate de membru NATO si de viitor membru al Uniunii Europene, Romania are datoria sa inteleaga si sa isi asume toate momentele si lectiile trecutului.

Presedintele sustine ca si-a facut temele la istorie si la… sinceritate

-Aceasta prima comemorare a zilei de 9 octombrie trebuie sa marcheze asumarea constienta si sincera a unui episod dureros al istoriei nationale, pe care constiinta publica si memoria noastra colectiva nu trebuie nici sa-l ascunda, nici sa-l escamoteze, nici sa-i relativizeze semnificatiile. (…) Ziua Holocaustului trebuie sa reprezinte un moment de reflectie pentru noi toti, un prilej de a medita asupra totalitarismului, asupra perenitatii democratiei…-, le-a spus Iliescu spectatorilor, printre care statea cuminte si Corneliu Vadim Tudor. Desi a subliniat ca nu exista indoieli cum ca regimul nazist din Germania este principalul vinovat pentru fenomenul Holocaustului, el a precizat ca regimul Antonescu poarta responsabilitatea pentru initierea si organizarea actiunilor de reprimare si exterminare a evreilor din teritoriile aflate sub administratie romaneasca. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Nicolae Vacaroiu si Valer Dorneanu, au tinut si ei cate un discurs, in timp ce presedintele PRM, proaspat convertit la… ganduri mai bune pentru evrei si pentru managerii de campanie israelieni, s-a multumit sa asiste la ceremonie, dupa care a iesit din sala cu o expresie de om -profund- impresionat de eveniment. Ceremonia a durat mai putin de o ora, dorindu-se o manifestare sobra, incheiata cu un scurt recital al corului comunitatii evreiesti din Capitala.

In 2003, Iliescu nega Holocaustul din Romania

Schimbarea de discurs a sefului statului este mai mult decat vizibila. In urma cu un an, Iliescu a fost pe punctul de a declansa un scandal diplomatic intre Romania si Israel, dupa ce a dat un interviu in cotidianul -Haaretz-, in care nega practic consecintele Holocaustului in tara noastra.

-Holocaustul nu a afectat numai populatia evreiasca din Europa. Multi altii, inclusiv polonezi, au murit in acelasi fel-, a afirmat Iliescu. -In Romania perioadei naziste, evreii si comunistii erau tratati la fel. Tatal meu a fost activist comunist si a fost trimis intr-un lagar. A murit la varsta de 44 de ani, la mai putin de un an dupa ce s-a intors-, a explicat presedintele roman.

-Holocaustul a fost un fenomen general in Europa (…), iar astfel de evenimente au avut loc si in interiorul teritoriului Romaniei; masacrele de la Bucuresti si Iasi din 1941 si trimiterea evreilor in lagare de concentrare din Transnistria au avut loc in Romania, iar liderii din acea perioada sunt responsabili pentru aceste evenimente-, a spus Iliescu. El a adaugat insa ca -este imposibil sa fie acuzat poporul si societatea romana pentru acest lucru-.

De asemenea, Iliescu a apreciat ca, in actuala situatie economica a Romaniei, procesele prin care este solicitata restituirea proprietatilor evreiesti trebuie fie amanate, fie respinse. -Oamenii se confrunta cu lipsuri si, in acelasi timp, oamenii vin cu revendicari, deoarece proprietatile au fost nationalizate in istoria Romaniei din timpul celui de-al doilea razboi mondial si de dupa acesta. Inseamna asta ca bietii cetateni romani din ziua de astazi trebuie sa plateasca pentru ceea ce s-a intamplat atunci? Merita sa ii jupuim pe cei care traiesc acum in suferinta? Pentru a-i compensa pe ceilalti? Nu cred ca este potrivit-, a adaugat el.


Prima comemorare, prima amanare

Comemorarea Holocaustului este unul din scopurile pentru care in urma cu un an a fost infiintata Comisia Internationala de Studiere a Holocaustului din Romania, condusa de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.

Ziua Holocaustului trebuia comemorata pe 9 octombrie, insa anul acesta a fost amanata deoarece a cazut intr-o zi de sambata.

Holocaustul din Romania, in care si-au pierdut viata intre 200.000 si 400.000 de evrei, a fost mult timp un subiect tabu.

Ulterior, in urma reactiei internationale au acceptat ca evreii au fost persecutati in Romania.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.