Home Politic Senatul adoptă legea privind uninominalul într-un singur tur

Senatul adoptă legea privind uninominalul într-un singur tur

DISTRIBUIŢI

Senatorii au adoptat, ieri, legea USL care prevede câștigarea mandatelor de deputați și senatori de către acei candidați care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar. Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câștige mandate de deputați sau senatori candidații care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar, a fost adoptat cu 77 de voturi "pentru", 17 "abțineri" și nouă voturi "împotrivă". PDL anunțase că se abține la vot, iar UDMR a fost împotrivă. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și a Legii 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale, a Legii administrației publice locale 215/2001 și a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali îi are ca inițiatori pe copreședinții USL, Crin Antonescu ( PNL) și Victor Ponta (PSD). Textul legislativ prevede că, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaților care aparțin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral și care au obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat. Potrivit proiectului, atribuirea mandatelor de deputat și senator se face într-o singură etapă, la nivelul colegiilor uninominale. Inițiatorii mai propun ca, în caz de balotaj, să se organizeze un nou tur de scrutin, la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidații aflați în situație de balotaj. În al doilea tur de scrutin urmează să fie declarat ales candidatul care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.