Home Politic Senatul pune gaj imaginea României pentru obrazul gros și pensia lui Mircea...

Senatul pune gaj imaginea României pentru obrazul gros și pensia lui Mircea Diaconu

DISTRIBUIŢI

Nici în ultimul ceas Senatul dominat de USL nu se dezminte de ralierea în jurul personajului din sfera penalului, Mircea Diaconu. Chiar dacă acesta a renunțat, sau i-a fost impus de Crin, să nu mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar în urma unei decizii a ÎCCJ, senatorii USL au decis că pensia lui Diaconu este un motiv suficient pentru a periclita raportului MCV din această iarnă. Reamintim că unul dintre motivele pentru care Diaconu nu renunță la acest mandat parlament este pentru a acumula aceștia ani de senatoriat la pensia sa. Plenul Senatului a respins, ieri, solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, în timp ce 32 s-au exprimat împotriva acestui demers, iar alți 10 s-au abținut.

Greu de demis

Deși îi ține partea în această problemă, Diaconu încearcă să se spele pe mâini de această poveste și să iasă cu mâinile curate, aruncând vina exclusiv în curtea Senatului. Culmea, forul care se încăpățânează să-i apere pensia de parlamentar. La rândul său, Mircea Diaconu a susținut, ieri, că, prin votul de menținere a mandatului lui de senator, Senatul și-a asumat culpa, dacă aceasta a existat, din momentul în care decisese că parlamentarul nu se afla în incompatibilitate. Diaconu a arătat că într-una dintre hotărârile judecătorești primite în urma constatării stării de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate judecătorul a notat că Senatul este în culpă în cazul senatorului liberal. "În hotărârea judecătorească, așa este expresia, culpa este a unui terț, adică a Senatului, care mi-a acordat dreptul de a funcționa, deci legitimitatea de a funcționa. Eu am făcut o cerere și m-am adresat Senatului, explicând și întrebând dacă sunt sau nu în incompatibilitate, iar Senatul mi-a spus că nu sunt în incompatibilitate, iar astăzi și-a menținut opinia", a explicat senatorul PNL.

Ironic, Diaconu după Agamiță Dandanache

De asemenea, Mircea Diaconu a apreciat ca fiind "foarte onorant" pentru el votul senatorilor în cazul său. "Vorba lui Agamiță Dandanache, 'unanimitatea este un monstru'. În orice democrație sunt și alte păreri însă au fost vreo 40 și nu știu cât la 20. Deci onorabil pentru mine, chiar foarte onorant", a afirmat Mircea Diaconu. În ianuarie 2011, ANI a constatat că Mircea Diaconu a încălcat legislația privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, începând cu data de 19 decembrie 2008, a exercitat simultan funcția de senator și pe cea de director-manager al Teatrului "C. I. Nottara" (funcție de conducere specifică unei instituții publice locale). ANI l-a reclamat pe Mircea Diaconu și la Parchetul General, pentru că acesta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, deoarece ar fi acordat, în calitate de director al Teatrului Nottara, patru contracte soției sale, actrița Diana Lupescu. Reamintim că în data de 19 iunie 2012, ÎCCJ a dat o hotărâre irevocabilă prin care acesta a fost declarat incompatibil deoarece a fost simultan senator și director al Teatrului Nottara.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.