-Il voi actiona pe Bogdan Radulescu in instanta ca persoana particulara si ii cer despagubiri de doua miliarde de lei-, a declarat presedintele SRR, Dragos Seuleanu, dupa ce a primit raspunsul CNSAS, care confirma ca nu a facut politie politica. Bogdan Radulescu este unul dintre jurnalistii protestatari din SRR care anuntase, la sfarsitul lunii ianuarie, ca intentioneaza sa trimita CNSAS, SIE si SRI spre analiza o lista pe care figurau mai multi reprezentanti ai conducerii Radioului, suspectati ca ar fi facut politie politica in timpul regimului comunist. In urma anuntului lui Radulescu, Seuleanu insusi a trimis o solicitare CNSAS pentru a-i verifica situatia, raspunsul fiind negativ in ceea ce priveste colaborarea cu Securitatea. Pentru raspunsul respectiv, CNSAS a folosit datele de la o verificare anterioara, din 2002, ceruta de un cotidian central.
Seuleanu a spus ca, dupa ce vor veni raspunsurile pentru ceilalti membri ai conducerii SRR, se pregatesc noi actiuni in instanta pentru Bogdan Radulescu. Circa alti opt membri ai conducerii Radioului se pregatesc sa-l actioneze in judecata in nume personal pe Bogdan Radulescu si ii vor cere sume cuprinse intre 500 de milioane si doua miliarde de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















