Home Politic Severin, înțepat de la vârful UE

Severin, înțepat de la vârful UE

DISTRIBUIŢI

Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a sugerat ieri că europarlamentarul PSD Adrian Severin își face doar campanie electorală prin acuzele de corupție la adresa lui Jacques Barrot, comisarul european pe justiție.
„Comisia nu are nicio intenție de a intra în campania electorală a domnului Severin“, a declarat Gray. Deși declarația e făcută în mod foarte diplomatic, e clară sugestia că liderii Comisiei, al cărei vicepreședinte e Barrot, au fost iritați de afirmația politicianului român.

Acuze nedovedite

La sfârșitul săptămânii, capul de listă al PSD declarase că „ori Jacques Barrot e corupt și el și trebuie să rezolvăm această problemă, ori e vorba de o altă formă de corupție, prin faptul că nu e lăsat să gestioneze dosarul“. Candidatul social-democrat sugerase „corupție morală sau politică“, din cauza faptului că nu comisarul pe justiție coordonează raportul CE despre Justiția din România, ci secretarul general, Catheryne Day. Cu toate astea, Severin nu a reușit să explice de ce e dubios acest lucru, în condițiile în care chiar aceasta este una dintre atribuțiile secretarului general. Mai mult, fostul ministru de externe nu a reușit până acum să aducă dovezi sau să dea detalii legate de acuzațiile sale, cele mai grave făcute de un politician român la adresa vreunui comisar european.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.