Home Politic Sezonul luptelor interne s-a redeschis in PD

Sezonul luptelor interne s-a redeschis in PD

DISTRIBUIŢI

Desi pareau ca au acceptat fara comentarii decizia lui Traian Basescu de a-i unge pe fostii baroni -senatori de drept- ai partidului, liderii din Modrogan au inceput deja sa-si exprime, uneori mai voalat, alteori la scena deschisa, nemultumirea sau temerea ca vechea garda a partidului va putea accede la functii importante in viitoarea legislatura, pentru simplul motiv ca au titluri -nobiliare-. Briza marii pare ca le-a dat puterea cuvantului unora dintre vicepresedintii care au pornit la drum alaturi de Traian Basescu in urma cu un an. Primul care a spart gheata, facand precizarea ca fostii ministri ai partidului nu vor ajunge cu orice pret membri ai unui eventual guvern PD, a fost Liviu Negoita. Acesta a facut aceste aprecieri la scoala de vara a tinerilor democrati, de la Costinesti, motiv pentru care, probabil, mesajul sau destul de evident a trecut relativ neobservat. Recent insa, aflat tot la malul marii, vicepresedintele PD Viorel Pana a facut o serie de declaratii care s-ar putea inscrie in acelasi registru. El i-a avertizat pe toti membrii din conducerea PD Constanta ca nu au nici o sansa sa ajunga pe listele pentru Parlament din partea acestei organizatii daca nu vor activa in mod real in aceasta zona. In -oala- senatorului a intrat, fireste, si deputatul Bogdan Duvaz, care s-a declarat profund nemultumit de atitudinea -lipsita de fair-play- a colegului sau. In schimb, Viorel Pana a indulcit, tot ieri, aprecierile sale de la Constanta, afirmand ca aprecierile sale au fost rupte din context si ca a fost vorba despre o chestiune de principiu, care nu-l viza in mod direct pe Bogdan Duvaz. Desi Pana sustine ca este vorba doar de un presupus conflict, in adancurile PD Constanta este evidenta aceasta concurenta mocnita intre cel care detine acum suprematia in zona si cel care in trecut a avut aceeasi calitate pe plan local. De altfel, finalul declaratiei sale de raspuns la raspunsul lui Duvaz contine din nou o ironie destul de evidenta.

Pana isi -nuanteaza- pozitia

Senatorul Viorel Pana ne-a spus ieri ca declaratia sa de la Constanta nu a fost nici un moment legata de Bogdan Niculescu Duvaz: -Eu ii tratez si pe Duvaz, si pe Pana la fel, dupa activitatea de la organizatia de Constanta. A fost vorba despre toti membrii BPJ. Numele lui a fost amintit de jurnalisti. Era vorba despre o chestiune de principiu. L-am tratat identic, indiferent de cei care vor sa se implice in activitatea aceasta. Si Bogdan Duvaz trebuie sa o faca. Eu nu sunt un om care sa-si risipeasca fortele intr-un presupus conflict intern. Ceea ce e valabil pentru toti membrii conducerii organizatiei PD Constanta este valabil si pentru deputatul Bogdan Duvaz-. Stirea redata de Mediafax, despre care senatorul spune ca a scos din context o declaratie a sa, a fost urmatoarea: -Pana a dat asigurari ca la viitoarele alegeri nu va accepta ca PD sa impuna candidati de la centru. Daca Bogdan Niculescu Duvaz isi va revizui atitudinea si va veni macar o data pe luna la Constanta de acum incolo, este posibil sa i se gaseasca un loc pe liste, a spus Pana. El a precizat ca, oricum, locurile intai la Senat si Camera Deputatilor sunt deja ocupate de persoane angajate total in lupta politica, recunoscand ca face referire la propria persoana si la presedintele organizatiei judetene a PD, avocatul Elena Mocanu-. Asadar, lui Duvaz nu i-ar mai ramane decat locul trei, si asta cu conditia ca acesta sa mearga mai des la mare, chiar daca sezonul estival s-a incheiat.

Duvaz riposteaza

La randul sau, deputatul PD Bogdan Niculescu s-a declarat extrem de nemultumit de atitudinea lui Pana: -Lipsa de fair-play ar fi putin spus pentru ceea ce a facut domnul senator. In primul rand ca din iulie m-am implicat in actiunile legate de Forumul Constitutional si la fiecare sfarsit de luna am fost in diverse zone ale tarii. Acest lucru il stia cu siguranta si domnul Pana. Ar trebui sa-si aminteasca faptul ca acum doi ani nu mai avea unde candida si trecuse la PSD. Eu am fost cel care l-a readus si l-am pus pe liste-. Mai mult, Bogdan Duvaz spune ca aceasta discutie pripita despre liste are un alt scop. -Probabil unora dintre vicepresedinti nu le convine revenirea noastra in BPN. Cred ca nu s-a mai intamplat nicaieri ca cineva sa-si atace public colegii, in felul acesta-.

Senatorul revine

Viorel Pana a aflat, la randul sau, despre declaratia lui Bogdan Duvaz si i-a raspuns acestuia cu o ironie destul de lamuritoare: -Nu comentez (n.r. – declaratia lui Bogdan Duvaz). Nu-mi consum energiile politice in asa-zise dispute interne in partid. Ii invit pe colegii mei cu sau fara foarte multa experienta politica sa renunte la discursuri politicoase la adresa PSD si sa se concentreze pe atingerea obiectivelor politice stabilite la Conferinta Nationala a partidului-

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.