Home Politic Și Ilici cântă prohodul USL

Și Ilici cântă prohodul USL

DISTRIBUIŢI

Nici tătucul acestei alianțe contra-Băsescu, denumită pompos Uniunea Social Liberală (USL), nu mai este convins de șanse de reușită ale acestui proiect politic. Ilici Iliescu a declarat, marți seara, la postul public de televiziune, că există o posibilitate ca USL să piardă alegerile chiar și dacă PSD și PNL rămân unite, în cazul în care Uniunea nu colaborează „așa cum trebuie“. Ba mai mult, Iliescu l-a contrazis pe Ponta, care afirmase anterior că USL nu va pierde decât dacă se destramă, predându-i astfel pupilului său o nouă lecție de pragmatism politic. „Nu e singura, pot fi și altele, chiar nespărgându-se, dacă nu lucrează cum trebuie, dacă nu ține seama de toate măsurile pe care le vor lua și dacă tot activul politic al celor două partide nu va lucra cum trebuie. Poate să piardă. Eu sper să nu predomine o asemenea mentalitate și de aceea PSD își mobilizează oamenii, își pregătesc și Consiliul acesta național“, a afirmat liderul de onoare al PSD. Potrivit acestuia sunt destul de multe lucruri de pus la punct în bucătăria internă a acestui structuri. În acest context, fostul președinte a afirmat că ședința Consiliului Național din 21 și 22 octombrie are valoare de conferință națională, desfășurându-se cu un an înainte de viitoarele alegeri.  „Deci, este chiar foarte urgentă această dezbatere la nivelul acestui forum după ce s-au dezbătut inclusiv toate acțiunile concrete și proiectele concrete ale alianței cu liberalii sau conservatorii și s-a elaborat și un program propriu de guvernare al alianței. Dar partidul trebuie să vină cu propriile sale măsuri, inclusiv cu măsuri legate de pregătirea oamenilor, a candidaților pentru tot șirul de alegeri care urmează locale și parlamentare“, a spus Ion Iliescu.

Nici Partidul „Antena 3“ nu e văzut prea bine
 
Acesta a mai spus că este complicată structura tripartită a USL, fapt ce se vede în nominalizarea candidaților pentru alegerile viitoare. Iliescu a precizat că, fiind vorba de trei partide, va fi mai complicată procedura, amintind în acest context de „influențe și autorități ale unora sau ale altora“. „Sunt structurile locale și sunt structurile centrale. Este complicat, chiar pentru un singur partid să facă alegere ca lumea, pentru că sunt tot felul de influențe și de autorități ale unora și ale altora și interese, chiar dacă sunt exprimate sau nu și se poate greși din acest punct de vedere“, a mai spus Ion Iliescu. Din punctul său de vedere, candidații prioritari sunt cei care au știut să câștige încrederea cetățenilor, să fie capabili, cinstiți, corecți și cunoscuți ca atare și, „de regulă, membri de partid“. „Este o alianță și fiecare își promovează militanții proprii, dar pot fi și situații în care să se ajungă la concluzia unui om cu autoritate deosebită, cu calitate deosebită. (…) Sorin Oprescu s-a declarat independent, a câștigat poziția de primar al Capitalei ca independent, deși a plecat de la PSD. Și acum a fost o discuție și au fost și păreri contrarii. PC a avut opinie diferită și a vrut să meargă contra curentului, dar până la urmă să-a ajuns la această concluzie – că primarul general al Capitalei, care este în funcțiune și care este cunoscut ca atare, să fie candidatul USL“, a mai spus Ion Iliescu.

Oprișan: „Suntem pielea p…“

Nici baronul local de Vrancea, Marian Oprișan nu mai vede cu ochi buni ce se întâmplă în PSD. „Și asa suntem pielea p…i“, este replica rostita de președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, în timp ce însoțea delegația de la centru, formată din Victor Ponta, Liviu Dragnea, Dan Nica și Constantin Nica, potrivit unei înregistrari video publicate de ieri de portalul Vrancea Media. Un videoclip acesta îi reproșează lui Ponta faptul că e criză în partid și că și-ar dori pe viitor să devină prefectul județului. În ultima vreme USL a fost măcinat de conflicte în special din cauza delegării unor candidați pe diverse funcții legate de primării și consilii județene în perspectiva alegerilor din 2012.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.