Home Politic Situația țiganilor sechestrați din Baia Mare, adusă în atenția PE

Situația țiganilor sechestrați din Baia Mare, adusă în atenția PE

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul PDL Petru Luhan a sesizat Comisia Europeană cu privire la situația romilor din Baia Mare mutați de autoritățile locale în spațiile fostului combinat Cuprom, pe care a descris-o ca o gravă acțiune de discriminare și încălcare a drepturilor omului. O scrisoare oficială a fost adresată de eurodeputatul PDL atât președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cât și Comisarului European pentru Apărarea Drepturilor Omului, Viviane Reding. El a invitat-o pe comisarul Reding în România pentru o analiză la fața locului a situației semnalate și pentru "o intervenție care să pună capăt acestor grave încălcări ale drepturilor romilor sechestrați în combinat", precizează un comunicat de europarlamentarul democrat-liberal. În comunicarea oficială transmisă către CE, europarlamentarul român Petru Luhan descrie decizia autorităților locale din Baia Mare ca pe una dintre "cele mai grave acțiuni de discriminare și încălcare a drepturilor omului din România ultimilor ani". Totodată, Luhan a apreciat că "inițiativa de a găsi locuințe pentru romii din Baia Mare era o necesitate, dar că autoritățile locale au dat dovadă de neglijență și nepăsare în momentul în care au decis să adăpostească peste 2.000 de oameni, printre care și copii, în clădirea combinatului chimic Cuprom – considerat până în 2006 al doilea mare poluator al României". Eurodeputatul PDL consideră că "mutarea decisă de autoritățile locale a fost pripită, generată de o promisiune electorală și că acesta s-a făcut în lipsa unor măsurători privind calitatea aerului din combinat". Luhan notează în aceeași scrisoare că "la doar câteva zile de la mutarea romilor în clădirea fostului combinat chimic au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri. Chiar și așa, consecințele reale asupra sănătății celor care locuiesc acolo sunt greu de evaluat acum, știut fiind faptul că inhalarea unor substanțe toxice poate provoca afecțiuni chiar și peste câțiva ani".

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.