
După aproape 20 de ani de la revoluția din decembrie 1989, liderii Uniunii sunt încă "bântuiți" de fantasmele unui trecut îndepărtat care îi determină să joace pe cartea discriminării din partea statului român în plenul comunitar. Astfel, în lipsa oricăror justificări ideologice, europarlamentarul UDMR Sogor Csaba a reclamat în plenul Parlamentului European (PE) problema cifrelor de școlarizare pentru copiii maghiari din județul Mureș. Potrivit acestuia, intervenția sa la Strasbourg a stârnit reacții vehemente în rândul delegației române din grupul popularilor europeni, unde mai mulți europarlamentari români și-au exprimat nemulțumirea. "În intervenția sa din această săptămână, Sogor Csaba a atras atenția că multe state nou aderate la UE nu au o lege a minorităților și a făcut trimitere la recentele abuzuri polițienești din Slovacia împotriva membrilor comunităților minoritare, precum și la restricționarea în România – după instaurarea noului guvern – a folosirii simbolurilor minorităților naționale. Sogor Csaba s-a referit și la abuzurile comise la întocmirea planurilor de școlarizare care afectează sute de copii maghiari din Transilvania", se arată în textul comunicatului de presă. În urmă cu două săptămâni, mai multe organizații civice maghiare au protestat împotriva planului de învățământ pe anul în curs destinat elevilor de etnie maghiară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















