
Pe cine au trimis românii în Legislativul european? O treime dintre eurodeputații trimiși la Bruxelles și Strasbourg pentru a reprezenta România în Legislativul european au simțit deja gustul acestei instituții încă din ianuarie, când au devenit membri cu drepturi depline. Însă, după o scurtă privire aruncată asupra activității desfășurate de aceștia la Parlamentul European, reiese că trimișii PSD și PNL sunt primii între cei care au tăiat frunză la câini în tot acest timp. Totuși ei s-au aflat pe poziții eligibile pe listele partidelor și au mai prins un mandat scurt la Parlamentul European.
Bilanț
Printre europarlamentarii aleși la 25 noiembrie se numără Corina Crețu (PSD), Ioan Mircea Pașcu (PSD) și Cristian Bușoi (PNL), deși raportul lor de activitate pe anul 2007, publicat pe pagina oficială a PE, arată că nu au vorbit de mai mult de trei ori într-o ședință plenară. Mai exact, Corina Crețu nu s-a ridicat niciodată în fața colegilor din Parlamentul European pentru a avea o intervenție de 2 minute, Ioan Mircea Pașcu a avut 3 intervenții într-o ședință plenară, iar Cristian Bușoi – patru. În timp ce Pașcu s-a remarcat în Comisia pentru afaceri externe, obținând un post de vicepreședinte, ceilalți doi sunt simpli membri în comisii.
Scuza
Grupul europarlamentarilor socialiști români consideră că afirmația că un eurodeputat a fost activ sau nu trebuie să țină cont de initiațivele avute, de activitatea din comisii, de proiectele aflate în lucru, și nu doar de intervențiile în plenul PE. Cu toate acestea, dintre ceilalți europarlamentari români, doar câțiva mai au funcții de conducere în comisiile în care activează: Adrian Severin (PSD, președinte în Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE-Ucraina), Roberta Anastase (PD, vicepreședinte în subcomisia pentru securitate și apărare), Adriana Țicău (PSD, vicepreședinte în Comisia pentru transport și turism).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















