Home Politic Stan către Ponta: „Victoraș, ești un dezastru măi băiete”

Stan către Ponta: „Victoraș, ești un dezastru măi băiete”

DISTRIBUIŢI

Ieșit din grațiile lui Felix, până și Antenele din curtea Grivco au început să emită lucruri negative la adresa „cârlănașului” nepriceput, Victor Ponta. Înțărcat poate prea devreme de la sânul lui Năstase, Ponta nu jonglează foarte bine cu principiul separației puterilor în stat iar acest lucru i-a atras criticile și comentariile acide ale analistului de politică externă, Valentin Stan. Acesta l-a ironizat pe Victor Ponta susținând că acesta vrea să meargă la Consiliul European dar nu cunoaște această instituție, cu ce se ocupă ea și cine ar trebui să ne reprezinte în fapt acolo. "Victoraș … păi tu vrei să reprezinți România la Consiliul European?! Tu cu Dobrițoiu și Orban al tău? pai ești dezastru mai băiatule… Ia-l de mână pe Orban al tău și alergați de mână prin Herăstrău că poate învață și ăla ceva despre Uniunea Europeană", a spus Stan, citat de Hotnews. "În Consiliul European se discută probleme de securitate europeana și nu numai de zlot și altele, măi Victoraș", a continuat Stan care a invocat Tratatul de la Lisabona și alte articole pentru a-i "demonstra lui Victoraș că nu se pricepe" și că nu e dreptul lui să meargă la Consiliu. Stan susține că acolo pot merge doar premierii din acele state în care au întreaga putere de decizie cum ar fi Marea Britanie sau Germania. Stan susține că reprezentantul României în Consiliul European trebuie să fie președintele Traian Băsescu, o persoană care să aibă o marjă mare de negociere așa cum a fost în cazul Tratatului European. "Cine are cea mai mare capacitate de manevră, tu sau Băsescu?! Cine are cele mai multe prerogative?! ", a insistat Stan care crede că și seful statului trebuie să se coordoneze cu premierul. Ponta nu este pentru prima dată ținta ironiilor lui Stan. La discursul de învestire a lui Ungureanu, în februarie, Stan l-a acuzat pe Ponta că a „pactizat cu dușmanul”. Noul atac la Ponta vine după ce, acum câteva zile, Jurnalul Național a republicat un interviu cu Victor Ponta în care acesta îi aduce cuvine de laudă Elenei Udrea și vorbește despre faptul că este fan al formației Paraziții al cărei melodii conțin versuri explicite.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.