
Președintele Traian Băsescu a anunțat ieri că România este invitată de către SUA să devină parte integrantă a sistemului de apărare antirachetă, șeful statului anunțând totodată că este vorba de amplasarea unor componente ale acestuia pe teritoriul României. Liderul de la Cotroceni a mai spus că vechiul sistem nu acoperea decât partea de vest a țării noastre și, odată cu această schimbare de strategie, întreaga suprafață a României va beneficia de protecția scutului antirachetă american.
Băsescu a precizat că mesajul lui Obama a fost adus la București de subsecretarul de stat american pentru controlul armamentelor, Hellen Tauscher, cu care a avut o întrevedere în cursul dimineții de ieri. „Instalarea de elemente ale scutului antirachetă în România e un element care arată încrederea reciprocă între SUA și România“, a declarat președintele Băsescu. El a mai explicat că decizia adoptată ieri de CSAT este în conformitate cu art. 118, alin. 5 din Constituție, cu articolul 3 din Legea 291/2007, dar și cu legea siguranței naționale și a apărării naționale. Acordurile SUA-România privind instalarea componentelor vor fi ratificate de Parlament, a menționat Băsescu. Șeful statului a precizat că în România vor fi amplasați „interceptori tereștri“, iar calendarul convenit cu delegația americană vizează operaționalizarea facilităților de pe teritoriul României, începând cu anul 2015.
Implicații geopolitice
Invitarea țării noastre în cadrul celui mai mare proiect de securitate conceput vreodată ar putea aduce României un statut sporit în cadrul NATO. Totodată, rolul României de furnizor de securitate în cadrul Alianței Nord-Atlantice va căpăta o nouă dimensiune. Dacă până în prezent, soldații români prezenți în teatrele de război deschise de NATO acopereau componenta ofensivă a activităților României în interiorul Alianței, odată cu această propunere făcută de partea americană, România va asigura și partea defensivă a NATO. Totodată, echilibrul de putere în zona Mării Negre ar putea fi schimbat. Dacă până acum, România se bătea cu Ucraina pentru poziția a treia (după Rusia și Turcia) ca influență în zona Mării Negre, Bucureștii vor beneficia acum de un rol sporit în ecuația puterii la Marea Neagră. Această nouă realitate geopolitică va înclina balanța procesului de transformare a Mării Negre din „lac rusesc“, într-un „lac NATO“. Cooptarea României în acest proiect nu este întâmplătoare. Practic, prin această manevră, NATO se va întări consistent în zona frontierei estice, forțând astfel brâul de securitate al Rusiei. Totodată, NATO își va deschide noi oportunități spre zona Caucazului, mai ales pentru asigurarea securității rutelor energetice.
România, în colimatorul Rusiei
Cu toate acestea, România nu va avea doar beneficii. Bucureștii vor intra sub atenția specială a Moscovei, care nu vede cu ochi buni acest proiect american, chiar dacă, la nivel declarativ, Rusia a fost de acord cu noul proiect al administrației Obama. De asemenea, își va vedea și mai mult amenințate interesele deosebite pe care le are în zona Caucazului și a Asiei Centrale, dar și pe cele strategice pe care Moscova le întreține cu Orientul Mijlociu. Rusia nu va rămâne impasibilă la această mutare a NATO și este de așteptat ca în perioada următoare, Moscova să retalieze printr-o mișcare similară.
Politicienii români, favorabili scutului
Clasa politică din România a marșat, în marea ei majoritate, pe ideea că invitația făcută de SUA este una care va aduce beneficii României și totodată este concretizarea tuturor eforturilor politico-militare de până acum făcute de țara noastră de la aderarea la NATO, până în prezent. „Invitația adresată țării noastre reprezintă un succes al politicii externe consecvente, promovată în ultimii cinci ani de președintele României, Traian Băsescu, comandantul Forțelor Armate. Aceasta consolidează parteneriatul strategic româno-american și este rezultatul eforturilor conjugate ale instituțiilor cu responsabilități în domeniul apărării și securității naționale“, apreciază ministrul apărării, Gabriel Oprea. Părerea lui Oprea a fost împărtășită și de premierul Emil Boc. „Este un succes politic, diplomatic, militar și strategic al României“, a spus șeful Executivului. Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat că el se declară împotriva amplasării scutului antirachetă american. „Eu aș fi împotrivă, dar…“, a concluzionat sec fostul președinte al României. Președintele UDMR, Marko Bela, consideră, la rândul său, pozitivă decizia ca România să participe la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















