
Super-imunitatea pe care aleșii USL și-au arogat-o la început de mandat nu este tocmai o chestiune definitivă. Criticată acid de la Bruxelles în recentul raportul al Comisiei Europene, această imunitate lărgită s-ar putea deveni în scurt timp un fiasco pentru parlamentarii USL care doresc să-și protejeze anticipat spatele pentru eventual situații care implică sunetul tern al zăngănitului de cătușe pentru unii dintre ei. În acest sens, președintele partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, ieri, că va discuta cu partenerii săi din opoziție, dar și cu UDMR pentru a sesiza Curtea Constituțională asupra Statutului senatorilor și deputaților, recent adoptat de Parlament. "Vorbim și cu partenerii din opoziție, cu toți cei care sunt dispuși să înțeleagă că un asemenea Statut nu este nici pe departe mulțumitor și că reprezintă în fond o altă modalitate de a salva de la justiție pe cei care merită. Chiar dacă UDMR a votat voios alături de putere Statutul, suntem convinși că fiecare om politic în parte poate să judece responsabil acest lucru dincolo de îngrădirile pe care le pune Statutul propriului partid sau disciplina de partid", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu. Cu toate acestea, UDMR ar putea boicota acest demers din pricina multor parlamentari care au deja probleme cu justiția și care se luptă de ani buni pentru desființarea ANI, instituție care a sesizat de mai multe ori nereguli în curtea acestui pseudo-partid care se împarte, atunci când este vorba de finanțare, fie în asociație cultura, fie în partid politic. Nici banii primiți de la Budapesta nu sunt de lepădat iar membrii săi sunt un soi de nababi pe sume frumoase venite din toate părțile chiar dacă se află sau nu la guvernare. Răzvan Ungureanu a arătat că și în Raportul MCV Comisia Europeană arată necesitatea ca Parlamentul să reglementeze situația parlamentarilor cu dosare penale. "Aici trimiterea se face în două locuri – la Statutul votat de actuala putere care nu rezolvă în niciun fel problema imunității parlamentarilor. În al doilea rând, la faptul că în actualul executiv ca și în Parlament se regăsesc nume care sunt sub cercetare penală sau care sunt deja trimise în judecată", a adăugat Ungureanu.
CE: Statutul parlamentarilor trebuie adus pe calea cea dreaptă
Comisia Europeană solicită, în raportul MCV privind România, ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetați penal să le fie ridicată imunitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray. El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că s-au făcut "ceva progrese" în acest domeniu, dar că apar și câteva probleme și semne de întrebare. Gray a explicat că, pe de o parte, există un Statut al parlamentarilor, care trebuie adus "pe calea corectă", însă în același timp se discută și despre un cod de conduită al parlamentarilor. "Am văzut diferite intrepretări. Din punctul de vedere al Comisiei Europene, noi considerăm că s-au făcut ceva progrese. Aici apar mai multe probleme: avem Statutul, care trebuie adus pe calea corectă, iar acum se vorbește de codul de conduită pentru parlamentari și în Raport se menționează clar că e nevoie de proceduri mai transparente legate de imunitate și termene clare, și asta cerem și noi", a spus Mark Gray.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















