
Sute de români din SUA i-au scris secretarului de stat John Kerry, felicitându-l că o va trimite pe Victoria Nuland în România pentru a discuta despre situația statului de drept.
Asistentul secretarului de stat vine în România la 10 ianuarie. Este pentru a doua oară în ultimul an și jumătate când SUA trimit un diplomat cu rang înalt în România pentru discuții pe această temă.
Inițiativa scrisorii i-a aparținut unui grup de români americani „preocupați de ceea ce se întâmplă în România” și este susținută de zeci de organizații și ziare românești din SUA, potrivit unui comunicat.
Românii i-au cerut secretarului de stat american să exercite presiuni asupra politicienilor români „pentru a respecta separarea puterilor în stat, statul de drept și independența justiției”.
Inițiativa este deschisă românilor din toate colțurile lumii, oricărui român „preocupat și revoltat de corupția din țară”, spun inițiatorii.
Semnăturile de sprijinire a inițiativei se strâng la adresa http://www.petitionbuzz.com/petitions/nomorecorruptioninro.
„Ținând cont de climatul politic actual, vizita subsecretarului american Victoria Nuland se anunță extrem de interesantă. În calitate de români care trăim pe continentul nord-american și urmărim cu atenție și interes ce se întâmplă din punct de vedere politic la București am considerat necesară această luare de poziție, dorind astfel să transmitem un mesaj de protest și totodată de suport din partea comunității românești”, a spus Marian Petruța, președinte North American Romanian Press Association (NARPA).
„Ne-am dori (…) să avem peste 1.000 de semnaturi strânse online. Am arăta în felul acesta că în doar câteva ore s-au găsit cel puțin 1.000 de români in jurul lumii care să ia atitudine împotriva corupției din țară", a spus Pr. Chris Terhes, președinte Romanian Greek-Catholic Association.
Conducerea CSM si ministrul Justitiei, la Ambasada SUA
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, s-a întâlnit, joi, cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, și cu liderii CSM, a precizat, la solicitarea Mediafax, misiunea diplomatică la București.
Ambasada SUA nu a oferit detalii referitoare la scopul întâlnirii.
Întrevederea are loc la scurt timp după ce Consiliul Superior al Magistraturii și-a ales o nouă conducere.
Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, luni, în funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Gheorghe Muscalu este noul vicepreședinte al CSM.
Discuția de la Ambasada SUA are loc cu o zi înainte de vizita asistentului secretarului american de Stat, Victoria Nuland, la București.
Asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, are în programul vizitei la București, până la această oră, întâlniri cu președintele Traian Băsescu, la Cotroceni, și cu ministrul de Externe, Titus Corlățean, au precizat miercuri surse oficiale.
Ponta nu are timp să se întâlnească cu înaltul reprezentant al SUA
Având în vedere tema fierbinte a vizitei reprezentantei Departamentului de Stat al SUA, și anume statul de drept, premierul Victor Ponta a evitat orice întâlnire cu aceasta, sub pretextul unui program încărcat.
”In ceea ce priveste premierul, am discutat cu domnul prim-ministru de acum doua zile, atunci cand aceasta vizita a fost anuntata. Programul premierului era facut de multa vreme, asa incat, din motive obiective, acel program nu a putut fi schimbat si am tot mandatul premierului sa pot discuta orice fel de aspect pe care si partea americana si partea romana le considera necesare", a declarat Titus Corlatean, citat de Agerpres.Cu ce este ocupat vineri și sâmbătă Victor Ponta rămâne un mare mister din moment ce pe site-ul oficial al guvernului nu apare nimic pe agenda de lucru a premierului în aceste zile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















