Home Politic Teo o acuză pe Mincă de campanie murdară

Teo o acuză pe Mincă de campanie murdară

DISTRIBUIŢI

Sediul de campaniei al Teodorei Trandafir, candidata PD-L pentru un post de deputat în Colegiul 19 din București, a fost vandalizat de către doi tineri care au aruncat cu sticle pline de vopsea roșie pe pereții locației. Echipa de campanie electorală a Teodorei Trandafir a sesizat poliția, care a început o anchetă, după cum a precizat purtătorul de cuvånt al candidatei, Cristian Preda. De asemenea, acesta susține că vandalizarea sediului se înscrie în „lungul șir de acțiuni de campanie electorală murdară pe care Liliana Mincă a început-o încă de acum zece zile“. În prima săptămånă de campanie au fost tăiate aproape toate bannerele Teodorei Trandafir. Tot în aceeași săptămånă, echipa Lilianei Mincă a răspåndit un material mincinos despre Teo Trandafir, prin intermediul unui ziar de campanie, intitulat „Colegiul 19“. Apoi, după ce Victor Ponta a anunțat că în viitor nu va mai exista o alianță PSD+PC, Mincă a renunțat la culoarea roșie și „a furat“ culoarea Teodorei Trandafir și chiar sloganul „cu mai mult suflet“, susține echipa de campanie a lui Teo Trandafir.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvånt al Poliției Capitalei, comisarul Cristian Ciocan, a declarat că cei doi tineri sunt căutați de polițiștii bucureșteni. De altfel, acesta a precizat că polițiștii au semnalmentele tinerilor de la martorii care se aflau la fața locului în momentul incidentului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.