Home Politic Tinerii liberali, incurajati sa faca politica damboviteana

Tinerii liberali, incurajati sa faca politica damboviteana

DISTRIBUIŢI

Moţiunea de cenzură a PSD va reprezenta o lovitură pentru partidul lui Mircea Geoană, indiferent de rezultatul pe care îl va avea în Parlament. Liberal-democraţii se irosesc langă Theodor Stolojan, ar trebui să revină în PNL. Alegerile pentru Parlamentul European trebuie să se desfăşoare separat de referendumul propus de preşedintele Traian Băsescu. Votul uninominal va reforma clasa politică. Acestea au fost principalele mesaje pe care le-au transmis liderii PNL în prima zi a Şcolii de vară, organizată de tinerii din partid la Costineşti.

Sala a răsunat de îndemnurile date de miniştrii şi vicepreşedinţii liberali tinerilor din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu (foto) privind dezvoltarea Romaniei ca ţară membră a Uniunii Europene şi reforma din clasa politică. Însă atacurile liderilor PNL s-au concentrat asupra moţiunii de cenzură iniţiate la începutul sesiunii parlamentare de PSD şi care îi vizează direct pe miniştrii din Cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu. Formulările -plastice- precum -social-democraţii ori intră-n rahat, ori se fac de rahat- ale vicepreşedintelui PNL Teodor Meleşcanu au primit aplauzele tinerilor liberali.

Pe de altă parte, criticile ironice la adresa liberal-democraţilor -disidenţi- din PNL au primit o replică indirectă din partea preşedintelui executiv al PLD, Gheorghe Flutur. -Şi lui Călin Popescu Tăriceanu îi foloseşte această moţiune pentru a putea explica în partid intrarea PSD la guvernare prin uşa din dos-, a susţinut liberal-democratul, atacand astfel intenţiile PNL privind constituirea unui pol de dreapta prin fuziunea cu Acţiunea Populară a fostului şef de stat Emil Constantinescu şi parteneriatul cu PNŢCD.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.