Home Politic Tinerii taranisti vor scuze publice de la Ciorbea

Tinerii taranisti vor scuze publice de la Ciorbea

DISTRIBUIŢI

Liderii Organizatiilor de Tineret si de Studenti ai PNTCD au declarat ca asteapta scuze de la presedintele Victor Ciorbea, vinovat, in opinia lor, de faptul ca i-a sanctionat fara motiv. Presedintele OT, Bogdan Pitigoi, vicepresedintele OT Andrei Marinescu si presedintele TUNTCD, Mihai Badea, au fost suspendati, iar organizatiile lor au fost dizolvate, in absenta lor, cei trei fiind plecati la congresul tinerilor din PPE. Mai mult, in timp ce Andrei Marinescu era sanctionat la Bucuresti, colegii sai din Europa ii acordau votul lor pentru functia de trezorier al YEPP. In aceste conditii, cei trei lideri ai tinerilor taranisti sustin ca acuzatiile aduse de conducerea partidului sunt total nefondate. Mai mult, ca semnatari ai scrisorii care sustinea necesitatea unificarii tuturor crestin-democratilor in jurul PNTCD, tinerii taranisti sustin ca demersul lor era unul constructiv si nu viza in nici un caz distrugerea PNTCD. -E greu de crezut ca cineva care doreste unitatea partidului da oamenii afara-, a declarat ieri presedintele OT, Bogdan Pitigoi, referindu-se, bineinteles, la presedintele Ciorbea. El a precizat ca, impreuna cu colegii sai, i-a vizitat la Bruxelles pe mai-marii PPE care le-au promis tot sprijinul, asigurandu-i ca-i recunosc si-i sustin in continuare.

PNTCD Cluj a ramas fara lideri

Razboiul de la centrul PNTCD incepe sa se faca vizibil si in teritoriu. Dupa circul excluderilor, suspendarilor si inlantuirii sediului central al partidului, taranistii incep sa dea semne de nervozitate si in tara.

Filiala Cluj a PNTCD se afla, astfel, in pragul destramarii, dupa ce conducerile organizatiei municipale Cluj-Napoca, organizatiei de tineret si a studentilor au demisionat ieri aproape in bloc din functie. Taranistii au demisionat in semn de protest fata de conducerea, considerata dictatoriala, de la nivel judetean exercitata de presedintele Bogdan Cerghizan si de solidaritate cu trei dintre membrii conducerii PNTCD Cluj-Napoca suspendati din functie.

Suspendarea celor trei lideri ai filialei municipale – presedintele Calin Oancea, Ovidiu Pana – membru al Delegatiei Permanente si Vlad Haragus – secretar general al PNTCD Cluj-Napoca, a pus gaz pe foc in filiala taranista.

Ei au fost suspendati, sustine Bogdan Cerghizan, pentru lipsa de activitate si neimplicare.

Cerghizan a atacat dur si organizatia de tineret, despre care a spus ca este -o simpla gasca de prieteni, care vin la sediul partidului pentru a se juca pe calculator sau pentru a cobori la barul din subsol-.

De asemenea, Cerghizan sustine ca organizatia de studenti este formata dintr-o singura persoana, care acum, prin demisie, nu are cum sa -decapiteze- o organizatie inexistenta.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.