Home Politic UDMR face presiuni pentru functia de adjunct in SRI

UDMR face presiuni pentru functia de adjunct in SRI

DISTRIBUIŢI

Noile pretentii emise de UDMR, de a primi, in schimbul sprijiului parlamentar, posturi importante in principalele centre de putere ale statului, sunt departe de a fi luate in serios de PSD. Scandalul mocnit care tinde sa iasa la suprafata, la putin timp dupa ce apele pareau sa se fi linistit, o data cu aparitia noului protocol, are la baza o problema de interpretare strecurata chiar printre prevederile documentului.

Protocolul prevede clar obligatia PSD de a oferi UDMR posibilitatea de a avea reprezentanti in posturi decizionale in toate institutiile statului.

Problema este ca PSD, care a acceptat acest paragraf la vremea repectiva, nu poate onora aceasta intelegere politica decat oferind o parte din locurile destinate demnitarilor in institutii. Restul de posturi, penru functionari, se iau, conform legii, prin concurs. Replica lui Nastase a fost, de altfel, lamuritoare. El i-a trimis pe udemeristi la concurs.

UDMR mareste polul cu un post de director-adjunct la SRI

Multumita de generozitatea PSD pana in acest moment, Uniunea extinde lista cu pretentii adresate partidului de guvernamant. Astfel, solicitarile enuntate de senatorul Peter Eckstein in legatura cu acordarea de posturi in Armata, Interne si serviciile secrete au fost asumate oficial de UDMR. Valentin Zsoltan Puskas, secretar al Camerei Superioare, ne-a declarat, ieri, ca prima cerere pe care Uniunea o va formula catre social-democrati se va referi la functia de director-adjunct in SRI, care nu antreneaza formal intrarea la guvernare a UDMR. Remarca usor ironica a vicepresedintelui PSD, Viorel Hrebenciuc, care a declarat, in urma ultimei intalniri a Comisiei de monitorizare a protocolului, ca etnicii maghiari nu pot fi incorporati in structurile SRI, deoarece nu se afla pe lista de absolventi ai scolii de la Baneasa, i-a pus de asemenea pe ganduri pe liderii UDMR. Puskas a afirmat ca Uniunea ii va indemna pe tinerii maghiari sa se inscrie pe listele de candidati ai institutiilor de invatamant superior, care pregatesc -pepiniera- Serviciului National de Informatii. Senatorul UDMR a precizat ca partidul sau intentioneaza sa promoveze aceeasi politica si in cazul Politiei si al Armatei.

Protocolul sustine pretentiile Uniunii

Functia de director-adjunct al SRI reprezinta doar primul punct din lista de pretentii a UDMR. Uniunea se pregateste sa puna pe masa PSD noi cereri, deoarece protocolul ii ofera o mare libertate de miscare. Astfel, solicitarile de functii in MApN, MI si SRI au acoperire in contractul politic pe care si-au pus semnatura Marko Bela si Adrian Nastase, care prevede -reprezentare proportionala a delegatilor minoritatilor nationale, inclusiv in functiile decizionale, in structurile institutionale la nivel national, teritorial si local-.

UDMR isi pregateste organigrama pentru intrarea la guvernare

Liderii UDMR si-au facut deja o schita de organigrama a posturilor pe care le vizeaza, in eventualitatea in care PSD ii va invita sa participe la guvernare. Departamentul pentru care Uniunea doreste posturi de ministru nu au fost inca nominalizate, insa, la nivel de secretari de stat, UDMR vizeaza functii in Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Externe.

Decizia de a intra la guvernare este una politica, iar dezbaterile pe aceasta tema sunt in plina desfasurare in sanul UDMR. Surse din interiorul Uniunii ne-au declarat ca presedintele Marko Bela doreste ca reprezentanti ai partidului sau sa preia portofolii in cadrul Cabinetului Nastase, insa asteapta ca propunerea sa vina din partea PSD. Subiectul intrarii UDMR la guvernare, precum si solicitarile de functii decizionale in SRI vor fi dezbatute sambata, in cadrul Consiliului de Coordonare al Uniunii.

Faptul ca PSD a reusit sa-si asigure majoritatea de voturi in Parlament, fara sprijinul partidului condus de Marko Bela, nu-i ingrijoreaza pe liderii UDMR. -Din ratiuni politice, nu vom rupe niciodata relatiile. Indiferent daca Sever Mesca sau altcineva va intra in PSD, datorita imaginii in exterior, noi ramanem cei mai fideli parteneri ai social-democratilor-, a spus senatorul Puskas.

PSD nici nu vrea sa auda

Premierul Adrian Nastase, care lasa, ieri, sa se inteleaga ca a aflat chiar de la ziaristi despre pretentiile Uniunii, a fost suficient de ferm pe pozitie: -Aceasta problema apare din timp in timp. UDMR nu-si poate pune problema pentru functiile de demnitari, pentru ca nu este la guvernare. Uniunea a avut oameni in astfel de functii in trecut, cand a fost la putere-.

Tot in privinta reprezentarii UDMR la nivelul institutiilor, Adrian Nastase a mai explicat ca legea da posibilitatea tuturor cetatenilor Romaniei sa acceada in mod liber la aceste posturi in urma unor concursuri. -La fel ca si toti ceilalti au dreptul legal de a se prezenta la concurs-, a conchis Nastase, refuzand astfel UDMR, diplomatic, -autoinvitatia- la guvernare.

Seful Executivului a subliniat chiar ca Protocolul PSD-UDMR este numai un document de sprijin parlamentar.

In acelasi timp, surse din interiorul principalului partid de guvernamant sustin ca PSD nu doreste sub nici o forma sa aduca formatiunea lui Marko Bela la guvernare, cat despre a oferi posturi in institutii ca SRI sau SIE, nici nu poate fi vorba, mai ales ca, in privinta celor doua servicii, decizia nu poate fi luata in exclusivitate de Adrian Nastase.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.