Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, ca pana in prezent nu este nemultumit de continutul discutiile purtate pe seama statutului minoritatilor nationale, in comisia formata din reprezentantii coalitiei. -Nemultumirile vin, in primul rand, de la bulversarea unei stari de fapt si pentru faptul ca nu trebuia sa se ajunga la negocieri. Exista un interes din partea Uniunii Europene si din partea Parlamentului European, si trebuie sa luam in serios acest lucru-, a spus Marko. El a mentionat ca, desi peste cateva zile tara noastra va sarbatori Ziua Minoritatilor, nu se poate bucura in totalitate de acest eveniment din cauza ca si-ar fi dorit legea privind statutul minoritatilor nationale adopata in parlament. -Poimaine, la Targu Mures, Uniunea va sarbatori constituirea UDMR, care s-a intamplat la sfarsitul lui decembrie 1989. Vom face o retrospectiva asupra celor 16 ani care au trecut de la revolutie si vom decerna premiile <Bradul de Aur> acelor colegi care au avut contributii importante la programul UDMR-, a adaugat presedintele Uniunii.
In privinta ordonantei de urgenta de modificare a Legii prefectului, aprobata miercuri de parlament, Marko Bela a spus ca i-a sfatuit pe reprezentantii UDMR care ocupa posturi de prefect sa aleaga functia de inalt functionar public. -Din cate stiu eu, acelasi lucru se va petrece si cu subprefectii UDMR-, a incheiat liderul Uniunii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















