Liderul UDMR, Marko Bela, i-a acuzat pe membrii Partidului Conservator ca au incalcat intelegerea din coalitie si ca au dovedit lipsa de solidaritate in cadrul arcului guvernamental pentru ca si-au sustinut propriul candidat la sefia Camerei Deputatilor in persoana Danielei Popa.
-Eu am mai multe suparari legate de multi colegi, inclusiv cei de la PC. Eu cred ca au facut o gafa cand au sustinut propriul candidat pentru sefia Camerei Deputatilor. In acel moment, din punct de vedere politic, acel mesaj de solidaritate intre partidele din coalitie era un lucru foarte important, la fel ca si alegerea unei persoane potrivite in fruntea forului legislativ inferior. UDMR a sesizat ca cel mai important lucru este un astfel de mesaj si cred ca PC a facut o analiza foarte gresita a situatiei, fapt pentru care s-a ajuns la o asemenea gafa-, a spus Marko. Referitor la insemnatatea inlocuirii lui Nastase in fruntea Camerei Deputatilor, liderul Uniunii a opinat ca este -un mesaj important si pozitiv atat pentru exterior, cat si pentru interior-.
-In Bogdan Olteanu noi vedem o garantie a unei mai bune functionari a Camerei Deputatilor. In trecut, multi au contestat lipsa de fermitate a parlamentului in rezolvarea unor situatii litigioase. In ultima vreme, am ajuns intr-o situatie in care prin ordonante de urgenta s-a ajuns la contrabalansarea esecului puterii in parlament, ceea ce nu este acceptabil. Aceasta deteriorare a imaginii parlamentului a fost si consecinta faptului ca presedintele Camerei a apartinut unui partid din opozitie, ceea ce a facut ca majoritatea guvernamentala sa nu poata sa-si impuna anumite prioritati legislative-, a spus Marko Bela, care a adaugat ca UDMR nu a conditionat sustinerea candidatului coalitiei la sefia Camerei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















