Negociatorii udemeristi au iesit, ieri, infranti de la discutiile finale cu PSD asupra protocolului pe 2003, document pe care sefii celor doua partide il vor semna. Spre deosebire de ceilalti ani, Uniunea nu va mai beneficia anul acesta de aproape nici un hatar din partea social-democratilor de la guvernare, in ciuda fidelitatii pe care si-a dovedit-o sistematic in casnicia de aproape trei ani.
Cea mai importanta pierdere pentru UDMR consta in absenta din noul contract politic a paragrafului referitor la reprezentarea minoritatii maghiare in structurile de conducere ale institutiilor centrale si descentralizate. Prezenta motiunii respective in protocolul de anul trecut daduse sperante mai-marilor udemeristi ca, de data aceasta, vor putea discuta cu PSD despre posturi concrete, inclusiv acela de director adjunct in cadrul SRI. Totusi, Uniunea nu va mai avea parte in 2003 nici macar de o declaratie de principiu pe acest subiect.
Echipa de negociere a PSD a reusit sa-i convinga pe udemeristi sa se resemneze si in fata eliminarii din contract a termenelor de adoptare a legilor privind retrocedarea, un alt minus pentru Uniune in comparatie cu protocolul de anul trecut. Desi UDMR a inaintat si anul acesta pretentii cronologice concrete in ceea ce priveste actele normative ale retrocedarii, ele au fost, ieri, taiate cu pixul de partenerii de negociere din Kiseleff, ne-au declarat surse participante la discutii. Aceeasi soarta a avut-o si cererea Uniunii ca deciziile cu privire la reducerea fiscalitatii sa fie luate cu concursul expertilor unionali.
Singura concesie a PSD – facuta guvernului de la Budapesta
UDMR nu se poate lauda, dupa discutiile de ieri, nici macar cu paternitatea celei mai importante concesii facute de partidul de guvernamant, respectiv stipularea in protocol a intentiei de atragere a capitalului strain si oferirea de sanse egale pentru investitorii din afara tarii. Aceasta mentiune, de fapt o trimitere directa la decizia de modificare a legii cu privire la regimul strainilor, survine dupa intalnirea recenta de la Satu Mare intre premierul roman, Adrian Nastase, si omologul sau maghiar, Peter Medgyessy. Nastase a anuntat, cu acea ocazie, ca nemultumirile exprimate de Medgyessy cu privire la plafonul de 100.000 de dolari impus investitorilor straini il vor determina sa ceara executivului o noua discutie asupra legii in cauza.
Mai putine drepturi, aceleasi obligatii
In aceste conditii, singurul punct pe care UDMR si-l poate bifa dupa ultima runda de discutii consta in includerea in protocol a acceptului PSD fata de infiintarea unor facultati in limba maghiara la Universitatea -Babes Bolyai- din Cluj. Celelalte mentiuni din contract contin, in mare, teme pe care PSD si le asumase, oricum, prin programul de guvernare: accelerarea reformei, accentuarea masurilor de protectie sociala, incurajarea descentralizarii inclusiv prin cresterea fondurilor alocate comunitatilor si institutiilor locale. In schimb, obligatiile Uniunii raman aceleasi ca si in ceilalti ani: sprijin parlamentar pentru PSD prin sustinerea in comisii si in plenul celor doua Camere, interdictia de a sustine motiuni simple sau de cenzura impotriva guvernului, precum si suport acordat deciziilor luate la Palatul Victoria.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















