
În speranța că UDMR și PSD se pot înțelege mai bine, PDL a trimis ieri această formațiune la negocieri pe teme importante ce vor fi discutate în această toamnă în Parlament. Printre acestea s-au numărat modificarea legilor electorale și a calendarului electoral și despre propunerile de reorganizare administrativ-teritorială. Cu toate acestea, altele au fost temele pe care cele două partide s-au pus de acord. Liderii PSD și cei ai UDMR au ajuns, ieri, la o poziție cvasi-comună asupra votului prin corespondență propus de Teodor Baconschi, PSD opunându-se categoric, iar UDMR exprimându-și „serioase rezerve“. Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, după întâlnirea dintre liderii social-democrați și cei ai Uniunii, că a solicitat sprijinul UDMR în blocarea proiectului de lege privind votul prin corespondență în cazul românilor din diaspora. „Am făcut o referire directă la cea mai gravă formă de fraudare pe care PDL și în special ministrul Teodor Baconschi o pregătesc, cea privind furtul voturilor din diaspora“, a precizat Ponta. La finalul discuțiilor, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afimat că la nivelul Uniunii există o „reținere majoră“ față de acest proiect. „Avem o reținere majoră și chiar dacă la nivelul UDMR nu avem un punct de vedere oficial, am vorbit cu colegii mei și marea majoritate au fost foarte reticenți. Nu am spus niciodată că suntem de acord cu formula de vot propusă, reticența noastră este foarte puternică“, a declarat el.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















