Pentru prima data, un raport oficial legat de centrele de detentie citeaza marturii ale presupusilor torturati. In raportul lui Dick Marty (foto) de ieri se povesteste cum un jurnalist german a intervievat un tanar afgan la Kabul, care a declarat ca a fost detinut in Romania. Martorul, infricosat la vremea respectiva, nu a fost de acord sa depuna marturie in fata echipei de anchetatori europeni, dar i-a povestit jurnalistului german ca, in timpul detentiei sale, s-a plans de tratamentul inuman, iar unul dintre gardieni i-a raspuns ca a avut noroc ca a fost adus in Romania. Aceasta este singura marturie indirecta impotriva tarii noastre, desi raportul lui Dick Marty afirma ca cel putin alti doi suspecti de terorism au fost detinuti in Romania: Benyam Mohammed, un fost student londonez, arestat in Pakistan si cetateanului german Khaled El-Masri. In plus, documentul mai citeaza confirmarea Autoritatii Civile Aeronautice din Romania asupra zborului N313P, care a aterizat la 25 ianuarie 2004 pe aeroportul din Timisoara, avand la bord un suspect, iar atunci cand a decolat, nu-l mai avea. Acest avion se presupune ca l-ar fi transportat pe Khaled El-Masri de la Kabul intr-un centru secret de detentie neprecizat in raport.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















