Home Politic Ungaria, solicitata sa intervina pentru autonomia Tinutului Secuiesc

Ungaria, solicitata sa intervina pentru autonomia Tinutului Secuiesc

DISTRIBUIŢI

Consiliul National Secuiesc (CNS) i-a trimis presedintelui Traian Basescu dovezi referitoare la existenta unor reglementari privind autonomia teritoriala in Europa, amintindu-i ca s-a angajat sa asigure autonomia culturala a minoritatilor nationale din Romania daca cineva ii poate demonstra existenta unor astfel de reglementari. In plus, reprezentantii CNS i-au transmis si premierului ungar Gyurcsany Ferencz o scrisoare deschisa in care ii cere ca Guvernul Ungariei sa-si exercite -statutul de putere protectoare asupra Tinutul Secuiesc-.

In scrisoarea transmisa premierului ungar se arata ca, dupa o perioada lunga de timp in care a fost -supusa subjugarii si subordonarii-, secuimea si-a exprimat vointa pentru autonomia regiunii istorice Tinutul Secuiesc.

-Autoritatile romane au respins pana acum toate initiativele noastre, care au vizat autonomia Tinutului Secuiesc, nu au luat si nu iau in considerare solicitarea noastra, apelul Parlamentului European, deciziile Consiliului Europei. Cu toate acestea, secuimea nu renunta la dreptul la autoguvernare, la autonomia Tinutului Secuiesc, care poate garanta dreptul la egalitate-, arata Csapo Jozsef in document. CNS face apel catre Guvernul Ungariei sa respecte, conform unor documente internationale, atributiile care ii revin ca -tara-mama-. Astfel, CNS cere guvernului ungar sa sprijine in fata adunarii Comisiei de Aparare a ONU solicitarea secuimii privind autonomia Tinutului Secuiesc, sa semneze o conventie internationala cu Romania pentru ca Ungaria sa exercite -un statut de putere protectoare asupra Tinutului Secuiesc- si, ca membru al UE, sa solicite sprijinul Consiliului Europei pentru rezolvarea statutului autonom pentru aceasta regiune, respectiv pentru ca Tinutul Secuiesc sa fie declarat euroregiune.

Pe lista exemplelor de autoguvernare trimise de CNS presedintelui Traian Basescu se regasesc situatii similare din Danemarca, drepturile colective ale comunitatii suedeze in Finlanda, autoguvernarea personala a comunitatilor minoritare din Ungaria etc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.