Home Politic Ungureanu cheamă la dialog, USL continuă blocajul politic

Ungureanu cheamă la dialog, USL continuă blocajul politic

DISTRIBUIŢI

USL nu se dezminte de obiceiurile de a continua refuza orice invitație la dialog și atacă și acest nou guvern Ungureanu prin orice portițe legislative. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut reducerea numărului de ordonanțe de urgență propuse Guvernului spre adoptare și respectarea "strictă" a raporturilor constituționale dintre Executiv și Parlament, inclusiv în ceea ce privește termenele de răspuns la interpelări. Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor discuții dintre Ungureanu și conducerea Departamentul pentru Relația cu Parlamentul (DRP). Astfel, actualul premier are o optică diferită asupra mecanismului de guvernare și întinde o mână către opoziție, invitându-i pe cei din USL să revină în Parlament. În discursul său din Parlament, de la ședința plenului reunit pentru acordarea învestiturii Guvernului, Mihai-Răzvan Ungureanu a arătat că în mandatul de premier își dorește să respecte statutul Legislativului de principal legiuitor și rolul Palatului Victoria de executiv. În cadrul acestor discuții, șeful DRP, Valentin Iliescu, a reclamat faptul că proiecte legislative ale Guvernului așteaptă de șapte luni să fie discutate în Parlament. ?óÔé¼?¿"Există proiecte legislative care așteaptă chiar și șapte luni pentru a fi discutate în Parlament. În acest sens, vom crește strictețea cu care vom acorda avize de oportunitate proiectelor legislative", a spus Iliescu, potrivit Biroului de presă al Guvernului. Imediat după această discuție dintre Ungureanu și secretarii de stat pe relația cu Parlamentul, conducerea USL a anunțat sesizat, ieri, Curtea Constituțională, reclamând faptul că Hotărârea 1/2012 a Parlamentului, de învestire a Guvernului Ungureanu, nu a respectat prevederile constituționale. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Mircea Dușa, a declarat că deputații opoziției au depus la Curtea Constituțională o sesizare privind nerespectarea procedurilor legale și constituționale legate de învestirea Guvernului.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.