„Dizidenții” din PNL care nu mai suportă regimul dictatorial impus de Crin în rândul liberalilor și-ar putea găsi loc în partidului fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu la Forța Civică. Ungureanu, consideră că, dacă la un moment dat Călin Popescu Tăriceanu și Andrei Chiliman se vor separa de "ceea ce înseamnă Crin Antonescu și echipa sa", atunci se va putea găsi un limbaj comun cu un partid din opoziție, cum e Forța Civică. "Vedem dacă mai sunt sau nu în PNL, pentru că PNL, ca orice partid, are dispoziții statutare potrivit cărora structurile de conducere pot să-i judece pe proprii colegi și pentru cauze care nu sunt neapărat atât de explicite, cum ar fi disidența, opoziția. Eu am văzut foarte multe declarații cu iz revanșard la adresa conducerii actuale a PNL și foarte puțină acțiune", a răspuns Ungureanu. "Sigur, dacă la un moment dat lideri de marcă ai PNL găsesc de cuviință să se separe de ceea ce înseamnă Crin Antonescu și echipa sa, cred pe bună dreptate că se poate găsi un limbaj comun de dreapta de data aceasta, și o spun foarte clar, cu un partid, poate să fie Forța Civică de exemplu, din actuala opoziție", a continuat Mihai Răzvan Ungureanu. El a mai spus că "atitudinea antieuropeană și profund antidemocratică" a lui Crin Antonescu în cadrul propriului partid "face ca oameni cu experiență politică remarcabilă, cum este Călin Popescu Tăriceanu sau cum este Andrei Chiliman, amândoi cu un parcurs liberal remarcabil, să se simtă umiliți". "Eu cred că nu Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să se simtă umilit. Umiliți ar trebui să se simtă toți membrii Partidului Național Liberal în momentul în care au un asemenea șef", a susținut Ungureanu.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















