Home Politic USL încearcă să-i răsucească mâna la spate președintelui Băsescu

USL încearcă să-i răsucească mâna la spate președintelui Băsescu

DISTRIBUIŢI

Uniunea Social Liberală își joacă în această ultimă săptămână însuși existența sa. Din acest motiv liderii ei devin tot mai nervoși și încearcă tot soiul de jocuri de genul „good guy/bad guy” în care încearcă să transmită diverse mesaje cu puternic conținut politic în zona adversarilor. Premierul Victor Ponta a afirmat, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că este dispus "să coabiteze" cu președintele Traian Băsescu dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituția, apreciind că, după 20 de ani de "timp pierdut", criza politică din România se apropie de final.
Potrivit lui Victor Ponta, criza politică ce afectează România din mai se apropie de soluționare, punând capăt la ceea ce el consideră 20 de ani de "timp pierdut", de la revoluția care a condus la înlăturarea regimului comunist. Ponta a precizat că, dacă încercarea de demitere a lui Traian Băsescu prin referendum va eșua, este pregătit să "coabiteze" cu președintele dacă acesta va respecta rolul conferit de Constituție. "Aceasta probabil este cea mai mare criză din ultimii zece ani, dar toate instituțiile, inclusiv Curtea Constituțională, Parlamentul și Guvernul au dovedit că sunt solide și cred că partea cea mai grea a trecut. După această vară călduroasă, vom intra într-o situație de normalitate și vom dovedi că toate angajamentele noastre europene vor fi respectate", a spus Ponta, respingând acuzațiile privind o presupusă tentativă de lovitură de stat. "Este foarte clar că noua coaliție și noul Guvern se bucură de o largă susținere populară. Timp de opt ani, președintele Băsescu și-a folosit puterea pentru a face numiri pe criterii politice, inclusiv în cazul judecătorilor de la Curtea Constituțională și al Avocatului poporului. Toate persoanele au fost numite în funcții de Băsescu. Acum, vom reveni la un echilibru al forțelor politice", a explicat Ponta, denunțând "standardele duble" cu care ar fi fost tratat de către UE și argumentând că Traian Băsescu nu a fost criticat niciodată pentru emiterea frecventă de ordonanțe de urgență.

?ê?£ova trece la șantaj voalat

Pe de lată parte, prietenul lui Ponta, Danuț ?ê?£ova, a trecut ieri la a face ce știe el mai bine: să amenințe voalat ca formă de presiune politică. E naivitate politică dată de disperarea dezintegrării USL și scăderea șanselor PSD pentru la toamnă la alegerile parlamentare. El că Parlamentul va fi "obligat" să respecte decizia CC privind referendumul, chiar dacă ar fi o "enormitate", el apreciind că un nou referndum nu poate fi organizat, dar că teoretic este posibilă o nouă suspendare. Este greu, dar nu imposibil din punct de vedere tehnic iar dacă Băsescu nu va juca pe o linie reconciliatoare vor face din nou demersurile pentru suspendare. Întrebat dacă ia în calcul organizarea unui nou referendum, așa cum sugerau recent unii colegi din USL, Dan Șova a răspuns: "Un nou referendum nici nu este posibil, întrucât Constituția este foarte clară: referendumul se organizează în 30 de zile de la suspendare. Deci, e un termen de decădere, un nou referendum nu poate fi organizat. Singurul lucru care este posibil în cazul, Doamne ferește și nedorit de noi, pe care eu personal, nu mi-l pot imagina în acest moment, juridic vorbind, nu-mi pot imagina și constituțional, întoarcerea domnului Băsescu, dar dacă ea se va întâmpla și domnia sa va înțelege în continuare să încalce Constituția, singura posibilitate este reluarea unei proceduri de suspendare. Dar nu m-aș hazarda să discut atât de departe".

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.