USL continuă să caut o modalitate de a-l arunca pe președintele Traian Băsescu într-un scandal care să-l prezinte pe acesta ca fiind un personaj belicos care trebuie îndepărtat. După ce au creat un scandal artificial legate de reprezentarea României la Consiliul European, Ponta și Crin au încercat mereu să-l introducă pe Băsescu în scena scandalului legat de vizita președintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, în România. Acesta a spus că întâlnindu-se cu Traian Băsescu, premierul Ungariei, Viktor Orban, a sfidat și el autoritățile române. „Rămâne pentru mine o enigmă: de ce în momentul în care Viktor Orban, prezent la București, obligat cumva de protocol să fie prezent la o întâlnire anunțată a primilor miniștri din nouă țări ale UE, a părăsit acea întâlnire și s-a dus la un prieten de suflet, Traian Băsescu. De ce a fost primit? Pentru că Viktor Orban a sfidat o dată în plus autoritățile române, Guvernul României, indiferent din cine ar fi el alcătuit, arătând că n-are treabă, că șeful – consideră domnia sa – e altul, că se duce acolo să discute. De ce a fost primit e prima mea problemă. Doi: de ce după această întâlnire, Traian Băsescu, președinte al țării sfidate de către președintele Parlamentului maghiar, nu a avut măcar o declarație? Despre ce a discutat cu domnul Viktor Orban, cam ce crede despre toate aceste tentative evidente ale oficialităților maghiare de a se amesteca direct în campania electorală din România? Eu am un răspuns: sigur, Traian Băsescu, complicele lui Viktor Orban, într-un joc extrem de periculos în interiorul comunității maghiare din România, nu avea cum să ia poziție fermă într-o asemenea situație. Eu înțeleg că dacă ești președinte jucător, ești până la capăt. Se pare că dl Băsescu nu știe să fie jucător decât acolo unde nu-i permite Constituția și acolo unde i-ar cere-o -pentru că e totuși cel mai înalt reprezentant al statului român- dă bir cu fugiții”, a menționat Crin Antonescu.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















