Home Politic USL s-ar putea rupe la Iași

USL s-ar putea rupe la Iași

DISTRIBUIŢI

Uniunea Social Liberală (USL) și-ar putea da sfârșitul obștesc în patria lui Ștefan cel Mare, acolo unde, „catindații“ liber-stângiști s-ar putea să nu mai încapă pe metru pătrat. Atât PSD, cât și PNL au început să se calce pe picioare în ceea ce înseamnă poate cel mai important fief politic din Moldova. PNL-ul lui Crin i-a desemnat astfel pe deputații Relu Fenechiu și Cristian Adomniței pentru sondajul USL în baza căruia se va stabili candidatul pentru șefia Consiliului Județean Iași. Pe lângă cei doi liberali, PSD trimite la rândul său două personaje de calibru, în persoanele senatorului Florin Constantinescu și șefului Finanțelor Locale Iași, Victorel Lupu, ambii de la PSD. Pe lângă aceștia, PC-ul încearcă să-l împingă pe această listă pe transfugul PSD, deputatul – acum conservator – Tudor Ciuhodaru, aciuat recent în ograda lui Felix. Pentru Primăria Iași, liberalii l-au anuntat ieri pe consilierul județean Mugur Cozmanciuc, director de marketing la o regie subordonată municipalității ieșene, care va intra în sondajul USL alături de actualul primar Gheorghe Nichita (PSD) și de Tudor Ciuhodaru (PC). „Mugur Cozmanciuc reprezintă noua generație de liberali. Cert este că el poate să facă o carieră în administrația publică locală. În ceea ce privește șansele lui, le știți. Important este că ne dorim ca Mugur Cozmanciuc să fie cunoscut“, a spus ieri șeful PNL Iași, deputatul Relu Fenechiu. În ceea ce privește șefia CJ Iași, Fenechiu a afirmat că are certitudinea că un liberal va ocupa această funcție. „Există oameni care-și doresc foarte mult să ajungă șef la CJ, marea nenorocire pentru ei este rezultatul pe care îl vor obține. Pentru mine nu este neapărăt un obiectiv, nu este unul din visurile mele. Nici domnul Adomniței nu este înnebunit după această funcție. Vom stabili prietenește care dintre noi va candida la CJ“, a adăugat Fenechiu.
Obstacol dificil
Totuși USL-iștii au o mare problemă la Iași, care se numește Constantin Simirad. Acesta va fi candidatul UNPR pentru o funcție similară în cadrul alegerilor locale de anul viitor, ținând cont că ele ar putea avea loc în noua formulă administrativă propusă de PDL. Simirad ar putea astfel candida pentru șefia Consiliului Județean al regiunii Moldova. „UNPR îl va susține pe Constantin Simirad la alegerile locale de anul viitor“, declara în exclusivitate pentru „Curentul“ președintele executiv al UNPR Iași, Cristian Nechifor. În data de 1 aprilie, liderii UNPR dădeau semne că Simirad va fi candidatul formațiunii. „Sunt mulțumit că cei de la UNPR îmi acordă sprijin deplin pentru o candidatură la nivel local. Deocamdată nu m-am decis unde voi candida, însă eu mă voi orienta pe zona unde va candida și Gheorghe Nichita“, afirma la rândul său și Constantin Simirad.  

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.