
Poate cea mai mare problemă economică a României este lipsa de coordonare și know-how-ul în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, realitate ce persistă de circa patru ani, odată cu aderarea țării noastre la arhitectura unită a Europei. Deși în ultima vreme dezbaterile politice s-au intensificat pe această temă, mai ales din partea puterii, USL joacă din nou rolul de „Gică contra“, adoptând o poziție tipică birocrației din România – alcătuirea unei comisii. În timp ce președintele și guvernul sunt simpatizanții ideii formării unui minister dedicat care să se ocupe în exclusivitate de proiecte și de administrarea fondurilor europene, Ponta și Antonescu se gândesc să vină cu o măsură fadă, și anume înființarea unei astfel de comisii care va avea rolul să monitorizeze proiectele de peste 10.000 de euro. Această propunere ștearsă a USL nu face decât să îngroașe rândurilor măsurilor mediocre adoptate de opoziție, printre care se numără: viziunile USL pe economie, agricultură sau educație.
Ideea tandemului Ilici-Năstase
Anunțul a fost făcut prin sforarul și ideologul USL, Adrian Năstase. „Noi am propus să existe o comisie parlamentară care să monitorizeze toate proiectele finanțate din bani europeni cu valoare de peste 10.000 de euro“, a spus Năstase, în contextul în care povestea despre rezultatul discuțiilor de luni cu reprezentanții FMI, CE și BM. Întrebat dacă această comisie nu se va suprapune cu proiectul noului minister privind absorbția fondurilor europene, Năstase a precizat: „Ministerul reprezintă o structură portocalie a guvernului PDL. Dar, după părerea noastră, are aceeași bază de selecție politică a proiectelor. Or, noi vrem ca în Parlament să existe o comisie care să fie formată din reprezentanți ai tuturor partidelor politice, în așa fel încât să existe transparența necesară pentru a vedea că, într-adevăr, repartizarea acestor proiecte și absorbția fondurilor europene se vor face pe o bază corectă și nepolitică“. Adică rolul comisiei nu va fi decât acela ca opoziția să se poată insinua decizional în procesul de absorbție a acestor fonduri.
Ambiguitate politică și ingerință străină
Deși până acum nu era de acord nici măcar cu prezența FMI în România, dintr-odată Năstase vede în acest organism economic internațional un actor politic autohton și necesar din punct de vedere al unei punți de dialog între putere și opoziție. „FMI este un fel de intermediar între guvern și noi. Probabil că farmecul vieții politice în România este dat în acest moment de incapacitatea unui dialog direct între guvern și opoziție, așa încât noi le spunem celor de la FMI ceea ce în mod normal ar trebui să spunem în cadrul unei discuții directe cu cei de la guvern. (…) Noi nu criticăm FMI. Până la urmă, FMI lucrează cu materialul clientului. Scrisoarea de intenție este rezultatul unui set de opțiuni și de responsabilități asumate sub semnătura ministrului de finanțe și al guvernatorului BNR. În aceste condiții, noi avem o problemă cu guvernul, nu cu FMI“, a adăugat Năstase.
Posibil ministru tehnocrat
Noua structură ministerială pentru absorbția fondurilor europene ar putea fi condusă de o persoană apolitică, chiar un tehnocrat. Anunțul a fost făcut marți seară de către liderul UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a afirmat că în cadrul coaliției de guvernare s-a convenit ca până la sfârșitul lunii august să fie stabilit titularul viitorului minister care se va ocupa de absorbția fondurilor europene, spunând că ar putea fi vorba de o persoană „neînregimentată politic“. El a adăugat că au fost vehiculate pentru acest portofoliu câteva nume, dar nu s-a stabilit, deocamdată, cine va ocupa funcția de ministru. Potrivit acestuia, viitorul minister va fi unul „de interfață către Bruxelles, nu unul care să gestioneze fondurile europene, pentru că nu vor fi transferate fonduri către acest minister“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















